agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3248 .



Casa din pânza de păianjen
personals [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [sophia.c ]

2013-07-02  | [This text should be read in romana]    | 



În anii aceia, primii ai existenței mele, toate lucrurile și ființele pe care le descopeream în jurul meu, erau nespus de frumoase, poate din pricină că de când mă știu mi-au fost dragi oamenii și ceea ce ei pot face cu mainile, cu vocea, cu sufletul lor.
Bunicul era machidon, căpitan de cursă lungă (la fel ca Băsescu- obișnuiesc să spună, mai nou spre disperarea mea, puținele rude senile și sărace, rămase), mi-l amintesc perfect cu mustățile impecabil tunse și cămașa cu guler scrobit de bunica - croitoreasă de lux cu prăvălie pe strada mare, unde mă ducea să mă învețe la un loc cu mulțimea de ucenice cum să trag la mașină, să tivesc sau să tigheluiesc.
Mă trezea de dimineață din căldura mirosind a busuioc a patului și mă mâna ca pe o vițică împingându-mă ușurel de la spate ; "hai - hai! nu mai trage a neam mare, fugi de te spală că ai ochii cârpiți și vino fuguța să mâncăm că imediat plecăm la treabă!"
În puținele dăți când bunicul se nimerea acasă o " certa" zâmbind în timp ce-și îndesa pipa din lemn de nuc făcută chiar mâna lui ;" lasă Dochie copilul, o să aibă ea destul de muncit în viața ei, să trândăvească și ea măcar acuma cât e un dop!"
Mă duceam în curte pe cărărușa pietruită cu mozaic și străjuită de-o parte și de alta de tufe de trandafiri, flori de piatră și regina nopții, la capătul căreia se găsea pompa unde ne spălam vara ca să nu facem mizerie în casă, la lavoar. Indiferent cât de bine mă spălam nu se putea să nu aud prin fereastra bucătăriei cu perdeluțe din dantelă glasul buncii ascuțit ca o trompetă " dă-i bine, nu ca pisica!"
La masă la ei era o fericire să mă fi aflat, nu pentru bucatele aproape fermecate (gândeam eu atunci) care ieșeau din mâinile bunicii, cât pentru ambientul inimitabil, albeața șervetelor, tihna pe care ți-o inspira coșul împletit cu mere, solnița de chihlimbar adusă de bunicul din Istambul (pe care bunica mi-o promitea de fiecare dată mie, când oi fi la casa mea), mirosul pâinii de casă, dar, mai ales ritualul precis pe care îl îndeplinea bunica absolut la fel de fiecare dată: așezatul mesei, umplutul cănii mari de cristal cu apă proaspătă și rugăciunea de mulțumire pentru sănătate și îndestulare.
Mă minunam la vremea aceea și o consideram aproape o vrăjitoare, pentru că nu pricepeam când avea ea timp să umple cămările cu minunățiile de dulcețuri, murături sau fel de fel de sosuri pe care le aducea la masă ca o adevărată preoteasă oficiind în templul gusturilor rafinate.
Dacă se nimerea bunicul acasă, ne ducea el la atelier în Dacia 1100 vișinie cu volanul acoperit cu blană de vizon (e dat încoace și-ncolo... îl lăuda bunica), ea se urca lângă el, mândră nevoie mare și pe mine mă înghesuia în spate sufocată de mormane de cupoane de stambă, canfas, stofă sau mătase.
La atelier îmi plăcea mie cel mai mult, acolo auzisem pentru prima oară ce și cum despre ce face femeia cu bărbatul, nu eram chiar în clar, dar înțelesesem că e ceva nemaipomenit care se întâmplă de obicei noaptea și mai ales între soți. Asta pentru că nu puteam să stau să ascult pur și simplu ci doar prindeam șușotelile ucenicelor în timp ce-mi făceam și eu de lucru cu vreun petec de pânză.
Așa aflasem că tata fusese mare crai pe timpul cât făcuse școala de marină, dar tocmai discuția asta ajunsese la urechile bunicii care o dădu imediat afară pe Olga, basarabeanca despre care mi se păruse că mai ofta după tata.
Așa încât seara, cu un nod în gât, am strâns-o pe bunica pe după gât cu brațele cât am putut de tare i i-am șoptit în ureche " așa e că n-o lași pe Olga să mi-l ia pe tata?"
Ea s-a uitat cu un fel de milă sau o fi fost dragoste... nu știu și mi-a spus " nu fata bunicii iubită, nu se mai uită el la Olga că l-a fermecat doamna de mă-ta pe veci, dar tu ești fata lui bunica scumpă că semeni cu el".
Aveam cam șapte ani și am adormit în seara aceea cu prima mare tristețe de-a fi relizat complexitatea și dualitatea firii umane, lucru care avea să mă fascineze și provoace pe tot parcursul deloc blând al vieții mele ulterioare.
Fascinație pe care o port și astăzi la fel de puternică, dar un pic mai definită după miile de chipuri de oameni întâlnite în diferite ipostaze ale vieții lor și a vieții mele, ca o pecete de trecere prin acest proces inimitabil care este viața.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!