1.Când ne înspăimântă neantul și infernul, ne ascundem într-un ciob de ideal aruncat în ochiul tenebrelor, iar când simțim zefirul lui Dumnezeu, ne deschidem total pentru a primi lumina Lui purificatoare.

2.Nu este greu să fiu ludic, să mă joc cu cuvintele și astfel să se nască poezia, sau să mă joc cu fiindul, atrăgându-l prin distracții, sau cu nefiindul, jucând tenis de câmp cu nimicul și trimițându-l dintr-un colț al sufletului în altul.

3.Este greu însă să mă joc cu sentimentele, căci ar însemna să mă joc cu iubirea și s-o maculez prin infidelitate, distrugând dimensiunea ei stenică, fiindcă sentimentele se rafinează, se sublimează, transcenzând materia telurică.

4.Lecturând poemele, călătorim prin zonele întinse, eterate, subtile, speciale și esoterice ale lirismului, de unde ne întoarcem mai bogați cu o idee, cu o imagine, cu un simbol și cu o esență.

5.Uneori e prea frig și când e vipie, arșiță, caniculă, atunci când întunericul închide ermetic în el lumina și îngheață simțirea, când lumina din gânduri se dispersează și disipează în visuri absurde, ilogice și grotești, înăbușind fantezia creatoare.

6.Uneori e prea frig pentru a te căuta și a te regăsi efervescent și fierbinte.

7.Dacă lumea ar avea un mister suprem, atunci nu ar ajunge toate adevărurile absolute pentru a-l descifra.

8.Acoperim parțial, de-a lungul vieții, aria cercurilor ființiale prin care se mișcă omul, și nu există cerc care să nu se intersecteze cu altul, căci altfel ar însemna să nu interacționăm cu nimeni, căci numai nebunii au lumea lor ireală, din care nu pot ieși.

9.Căderea continuă simbolizează abandonarea sferelor înalte, înmiresmate cu sublim, și deplasarea perpetuă către minus infinit, ceea ce reprezintă un iad matematic.

10.Dacă am trăi în cea mai bună lume posibilă, raiul ni s-ar părea un fenomen existențial, însă, din păcate, în această lume doar iadul ne vizitează din ce în ce mai des.