Iată-mă la finalul lecturării celui de-al doilea roman al scriitorului Marian MALCIU. Sunt și altele de citit, mă așteaptă, dar… timpul mă încorsetează…
Ambele sunt romane care pot fi raliate, fără probleme, prin estetica privitoare la această specie literară, creațiilor de nivel universal. Atât romanul „Ispita” cât și „Tainicele cărări ale iubirii”, îți captează atenția încă de la primele rânduri, fiindu-ți imposibil a le mai lăsa din mână până la pagina finală.
Romanele lui Marian MALCIU sunt opere ce degajă o puternică impresie de viață adevărată, sunt autentice, analitice, obiective și, cât se poate de evident, educative.
De această dată, vorbind despre romanul „Tainicele cărări ale iubirii”, aș putea spune că am remarcat și m-a impresionat în mod plăcut aplecarea autorului către psihologia personajelor, psihanaliză, dar și perceperea timpului ca durată trăită și prin memorie involuntară.
Autorul Marian Malciu își creează personajele cu mare atenție, având o grijă deosebită în a le evidenția, a le potența rolul și a le trece pe fiecare-n parte prin trăiri și situații deosebite. În jurul fiecărui personaj creat, autorul țese o poveste de viață, cu bune și cu rele.
Astfel, personajul principal al romanului, Iustin Dobrescu, un tânăr, dar experimentat geolog cu importante cercetări și, se pare, noi descoperiri în domeniu, nu tocmai pe placul unor persoane importante ale vremii, este victima unui grav accident de circulație produs în condiții suspecte, ce rămân învăluite în mister pe durata a trei ani, în care autorul își supune personajul unor experiențe fundamentale, pe alocuri ciudate.
Astfel, Iustin, în drum spre iubita sa, Laura, având acel cumplit accident, ajunge în stare gravă la spital cu traumatism cranio-cerebral. Diagnosticat cu hematom subdural, se ia decizia de a se interveni chirurgical. După intervenție, viața acestuia se schimbă total. Iustin Dobrescu își pierde vederea și îi este afectată memoria pe scurtă durată. Mai exact, i se șterg din minte cu desăvârșire amintirile proxime accidentului. Pe de altă parte, în compensare, acesta dobândește capacități suplimentare, oarecum neobișnuite, de a percepe cu mare precizie situații, întâmplări, precum și cauzele producerii acestora, atunci când au loc în jurul său, fără a le vedea.
Încă de aici se simte pregnant grija deosebită a autorului pentru documentare în mai multe domenii, fapt ce evidențiază respectul față de cititor, manifestat prin furnizarea de informații corecte, cu bază reală. În acest fel, romanul nu este îngrijit doar din punct de vedere literar, ci și ca informație de natură științifică, în ce privește domeniile tratate.
Autorul își trece personajul, din nou, prin senzațiile unui accident rutier. Se creează, în acest fel, condiții prielnice înspre demonstrarea a două aspecte deosebit de importante:
- capacitățile, oarecum, paranormale, sau mai bine zis, extrasenzoriale ale acestuia, de a indica cu precizie cauza producerii acelui accident, uimindu-i pe toți cei prezenți la fața locului, teoria emisă de către el fiind confirmată de polițiștii care au făcut cercetarea evenimentului rutier.
- o metodă des-întâlnită în psihologie și anume: crearea unor situații similare celor care au determinat anumite blocaje, astfel ca prin starea de șoc produsă să se reinițializeze centrii nervoși care au produs blocajul.
Astfel, autorul a pregătit, cu minuțiozitatea și răbdarea unui cercetător de valoare, după o intrare într-o comă profundă a lui Iustin, o reîntoarcere a acestuia, pas cu pas, prin adevărate incursiuni în spațiu și timp ale eroului principal, prin locuri dragi lui, generatoare de pasiuni ce i-au îmbogățit și înfrumusețat viața, determinându-l să recucerească lumea prin recunoașterea propriului eu, al propriului conținut sufletesc. Aici, autorul se folosește de monologul interior al personajului chiar într-o introspecție a gândurilor, sentimentelor și a analizei locurilor prin care acesta se perinda, dar și a situației exterioare trăirilor lui și anume a discuțiilor persoanelor care-l înconjurau, a locului în care se afla și al cărui martor tăcut era din cauza comei.
Remarcabil este modul în care domnul Marian MALCIU ne dezvăluie o coordonată majoră a autorului, asimilabil până la suprapunere cu personajul-narator:
„Câte ciudățenii se întâmplă în viața unui om! Crești umăr lângă umăr alături de ceilalți, împărtășești bucurii și necazuri, respiri același aer și vine un moment în care toată viața ți se dă peste cap. Dintr-o dată devii altcineva, de parcă te-ai transforma subit într-un actor ce intră în pielea unui personaj pe care trebuie să-l interpretezi tot restul vieții”
În felul acesta reușește autorul să dea viață, cu ușurință, gândurilor eroului său principal, Iustin, punându-l într-o legătură directă cu cititorul.
În romanul scriitorului Marian MALCIU, legătura dintre trecut și prezent este un liant definitoriu pentru personajele sale, pentru personalitatea acestora. Astfel, viața personajului principal, așa cum este cunoscută și prezentată până la momentul accidentului, este fracționată în mod brutal, între trecut și prezent, de un vid de amintiri, foarte importante de altfel, din preajma accidentului, această fracțiune reprezentând nodul gordian al vieții sale.
Iuliana, sora lui Iustin, este o tânără deosebită, cultă (profesor universitar), frumoasă, dar necăsătorită, a cărei percepție față de bărbați a fost marcată, în mod negativ, de un tânăr din trecut, ce nu avusese o atitudine tocmai potrivită.
Și în trecutul doctorului Eugen Tomescu se pare că destinul își pusese amprenta, deoarece, fiind în pragul admiterii la facultate, având opțiune pentru ASE, moartea violentă a tatălui, cauzată de un accident rutier, precum și faptul că el avea convingerea că tatăl său ar fi putut fi salvat, l-au determinat sa-și schimbe opțiunea de admitere în învățământul superior, chiar în ultimul moment, îndreptându-se către Medicină.
Doctor Pavelescu Laura, întâmplător sau nu, este personajul căruia autorul îi construiește un trecut comun cu al doctorului Eugen Tomescu, fiind, însă, generos (după cum am remarcat și subliniat și la romanul „Ispita”, personajele feminine ale autorului, întotdeauna sunt pline de calități, astfel că și anumite defecte sunt îmbrăcate în așa fel încât, la final, să pară tot calități), creionându-i acesteia un caracter deosebit. Se cunosc încă din facultate, ea o fată foarte frumoasă, dar în aceeași măsură serioasă, preocupată de studiu, care pune la punct, fără drept la replică, pe tânărul student Tomescu, „îndrăgostit trupește” de frumoasa studentă. Tot trecutul își pune amprenta în mod definitiv pe viața ei, cu trei ani în urmă, atunci când i-a arătat iubirea, dar i-a și răpit-o, după doar trei zile, lăsându-i-o zălog pe Daniela-Maria, copie fidelă și mărturie a iubirii sale „pentru dragul ei Tinu”, alias Iustin Dobrescu.
Astfel autorul Marian MALCIU dovedește o adevărată abilitate în a mânui destinele personajelor sale, viețile acestora, dar vom observa că și sentimentele ce le trăiesc, prin specularea antecedentelor fiecărora dintre ele, sunt la fel de abil folosite.
Ca și în romanul „Ispita”, autorul își supune personajele feminine, în special, unor momente sensibile în „oglindă”, unor dedublări raționale, foarte elegant punctate efuzional, liric-erotic-discret, selectând anumite elemente din spațiul unei memorii psihologice. În asemenea condiții, aceste personaje încearcă să-și înțeleagă trăirile, lipsurile, neîmplinirile, prin așa numitele dialoguri purtate cu „eu-l personal”, în puținele clipe de intimitate, ce și le puteau oferi.
Remarc stilul analitic, intelectual, care nu disprețuiește metafora, folosind-o fără a se feri acolo unde consideră. De asemenea, evidențiez frazarea amplă, tinzând a se mula după toate meandrele gândirii, comparația plasticizând revelația unei idei.
De remarcat subtilitatea autorului și în ceea ce privește atingerea unor aspecte sociale, nemulțumiri personale, legate de salarii, de organizare a vieții în general, lipsa dotărilor din spitale, scoase în evidență prin vocea personajelor sale.
După cum chiar titlul sugerează - „Tainicele cărări ale iubirii”, romanul domnului Marian MALCIU ne conduce, prin lecturarea acestuia, într-o incursiune realistă, printr-un labirint al vieții, determinându-ne, legați la ochi, precum protagoniștii copertei ce îmbracă această poveste, alături de Iustin Dobrescu, să pășim pe urme ale trecutului, să descoperim calea spre adevăr, întâi printre umbre, apoi spre lumină, printre vestigii romantice pierdute cândva și regăsite, spre viață, spre fericire. Deznodământul final fiind, Iubirea.
Voi cita dedicația de pe cartea primită, în dar, de la autorul Marian MALCIU:
„Încercare de schimbare a mentalității unor oameni, după modelul propus de autor”
Da. Cred că aceasta a fost ideea, în sine, de la care autorul a plecat în momentul în care s-a apucat de scris. De a prezenta modelul creat după chipul și asemănarea sufletului său. Exemplul lui: „Se poate și așa”. În acest sens, a creat un anumit colectiv de medici, minunat creionat, care a reușit să se mobilizeze în mod exemplar doar spre binele pacientului și în interesul acestuia. Situație ideală și care, știm bine, nu este tocmai cea reală a zilelor noastre. Și mă întreb: De ce ar trebui să fie astfel? De ce nu poate fi așa cum sugerează autorul nostru? Să fie atât de greu?
Cu acest roman, Marian MALCIU demonstrează, încă o dată, maturitatea si complexitatea unui scriitor care stăpânește atât complicate mecanisme ale narațiunii, cât si un fond tematic incitant, filtrat, după cum spuneam, la nivelul prozei de factură obiectivă, personajele sale purtând amprenta mediului psihologic-social-uman.

Cu speranța sinceră că acest roman va virusa anumite mentalități...
Vă mulțumesc și vă felicit, din suflet, domnule Marian Malciu!


Cu prețuire,
Olguța Luncașu Trifan