anul 2016,
în București
primăvara
cu o zi înaintea bunei vestiri
Ies înfrigurat din căminul de nefamiliști
mă îndrept spre Unirii
o tânără cântă vivaldi la vioară
mă vede
o cunosc
mă recunoaște
și merg mai departe

ora 14. 20
Sunt în fața băncii mă duc la ghișeul domnișoarei Cristina
(de fapt numele ei real este Elisabeta)
fără să-i cer îmi dă situația contului
plec neliniștit
și nu înțeleg ce dracu se petrece cu mine

Până la ora 16. 25
citesc în Humanitas ceva din proust
răsfoiesc "Solenoid" de cărtărăscu ("despre anomaliile lui", un jurnal al lui ce-ar fi dacă,,,)

Mă întreb ce fac alți poeți
mai puțin celebri

asta e,
zic,
în arterele mele curge prea mult sânge
mă întreb încă o data ce naiba am,
în ce parte a orașului ar trebui să merg ca să nu mă mai doară?

Iau un taxi spre romană însă de aici
orașul pare un vis
am 40 de ani trăiesc la limită pe o bancă
publică din cișmigiu

Curând îmi dau seama că
deși nu îmi înțeleg trupul
cred totuși
în cărtărăscu și în anomaliile lui.