Dracul nu ridică biserici în deșert
și duminica e lăsată de Dumnezeu pentru odihnă
dar multe lucruri nu mai sunt ca la început
piatra nu mai este piatră, apa nu mai este apă
cerul nu mai este cer ce să-ți dau și ce să-ți cer

am luat un pumn de amintiri pe care nu le mai vrea nimeni
sau poate că a uitat unde le-a lăsat și acum le caută disperat
sunt în parc, la toboganul cel mare,
și e atât de mare că dacă întind mâna pot să ating cerul
și de la mine până la tine sînt doar două mâini de întins
ca la orice cădere, stomacul se strânge sub omuleț și începe să țipe de plăcere
apoi picioarele iau foc de la frecarea ce coboară împreună cu mine
și dintr-odată sunt iar cu picioarele pe pământ
și cu sufletul rătăcit pe undeva pe sus
tramvaiele trec țăcănind peste încheieturile șinelor
și lumea se plimbă agale ca-ntr-un tablou patriarchal, fără nici o grabă

o altă amintire mă aruncă într-un morman de zăpadă
e turnul de veghe de la cazemata zidită să ne apere vacanța
materiile și obiectele caută să rupă câte o bucată din ea
și ca să nu mă plictisesc, privesc cerul prin tremurul unui țurțure
el plânge eu îi aștept lacrimile să ne înfrățim

altă amintire mă dezbracă de toate hainele
și-mi dă drumul în apă mâloasă
unge-te îmi spui și eu mă umplu de nămol rece și puturos
carapace ce se crapă la orice mirare și la orice privire zgribulită
botezul înseamnă curățarea de tot și de toate
și-n brațele tale mă ascund, cu toată goliciunea naivă

amintiri cuminți, fiecare își așteaptă rândul
să mă răpească în cuget și-n simțiri
rădicând valuri de uitare între mine și lume

în fața mea, un băiețel cu mâna plină de cuvinte
privește nedumerit în jur
pare de pe altă lume cu toată mirarea tipărită
privește la cei din jur, lume grăbită ce nu are timp de vorbă
pare derutat, dezamăgit și nu știe ce să facă
cu toate cuvintele strânse cu migală

cuvinte amintiri,
palme ce se zbat în pumni
timpul trecut răspunde prezent
dar cine strigă catalogul?