agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-09-27 | [This text should be read in romana] |
În absenţa din preajma Copacului, Editura Ars Docendi, 2018, cu o prefaţă semnată de poeta Ottilia Ardeleanu (cf. Semiact în 2), este volumul meu de debut, un volum… voluminos, care are mai exact 377 de pagini. Este structurat în 3 părţi, de mărimi inegale, fiecare dintre acestea purtând câte un titlu-cupolă, care sintetizează (mai mult sau mai puţin metaforic) materia poetică circumscrisă unei părţi sau alteia: curând vom fi “oamenii care au fost”, de vină (nu) sunt eu şi sonia. Sonia este, de fapt, numele pentru care am optat şi în romanul apărut recent la aceeaşi editură. Derulând puţin în urmă timpul, îmi amintesc că am compus, la un moment dat, atinsă de o minimă revelaţie, un text poetic, a cărui protagonistă era / este… rămâne?! o sonie, în care mă regăseam şi nu mă regăseam. De fapt, acolo era / este… un personaj prototipic, aş zice „omul aşa cum acesta nu are curajul să se vadă, să se recunoască, să se accepte”, în ale cărui culise am pătruns fără reţinere, violându-i intimitatea, arătându-l lumii în manieră dură, aproape naturalistă, fără minime menajamente, cu toate ciudăţeniile sale frizând pe alocuri anomalia. Aici foarte probabil se află sorgintea soniei celeilalte,…a soniei romaneşti, mai exact a accentului ei grav şi a hiatului…
Acest prim volum de poezie este – aşa cum s-a remarcat – o carte a cărei scriitură stă sub semnul relaţiei pregnante a eului liric cu Divinitatea. [!Probabil în deplină continuitate / organicitate cu dimensiunea scrisului meu ştiinţific, acaparat în mod constant de studiul textului religios / bisericesc, dar mai ales – aş zice – în deplină comuniune cu modelul real, în carne şi oase!]. S-au remarcat, de asemenea, o anume înclinaţie spre cultivarea ludicului şi a ironiei, în speţă a autoironiei, dar şi ţinuta filosofică, în fapt, aceasta din urmă, o străveche meteahnă a subsemnatei, deprinsă a despica firul în patru (mulier hard splitter sadea!). Ludicul apare îndeosebi în poemele din partea a treia (ciclul sonia), coexistând, într-o serie de cazuri, cu grotescul. Nu au fost trecute cu vederea nici trăirea expresionistă, din multe poeme răzbătând veritabile strigăte munchiene, nici finalul adesea baroc al textelor mele, care provoacă cititorul, acesta neavând o ţintă directă / exactă, precisă. S-a spus – şi ştiu că aşa este! –, la mine prin poezie umblă adesea păsări, se verticalizează copaci (şi oameni!), se ivesc flori care mai de care…; s-a vorbit despre o grădină botanică uriaşă! Cât priveşte titlul, În absenţa din preajma Copacului [… şi s-a spus că avem a face cu o absenţă şi o aşteptare deloc… becketiene, cf. George Paşa, Cronică], acesta a fost decupat dintr-unul din poemele incluse în volum, şi anume hard enduro: „în absenţa din preajma Copacului/ ţi-ai întins tu mâinile/ 2 recipiente goale/ încremenite/ aşteptând ploile/ detaliul însufleţit care o să renunţe la sine/ doar ca să te readucă pe tine la viaţă”. Copacul este, cu certitudine, o mare febleţe de a mea şi cunoaştem cu toţii simbolistica dintotdeauna deosebit de complexă a acestuia. Aş sintetiza ideatica acestui prim volum în acea lipsă de răbdare sau de… înţelepciune a omului de a se opri pe îndelete pentru a trăi Minunea şi…, evident, subtextul reprezentând îndemnul de a ne depăşi această tară. Cel de al doilea volum, El ne ţinea într-un pumn cu Iubire inima, mai puţin consistent, a apărut anul acesta, în vară. Acesta se situează organic în continuitatea volumului de debut, ceea ce se poate observa la nivelul unei multitudini de teme şi motive comune [un loc de cinste îl ocupă relaţia omului cu Dumnezeu, de altfel şi titlul volumului fiind cât se poate de sugestiv în acest sens], dar şi considerând o unitate stilistică specifică (v. un ton sentenţios-gnomic, enunţurile eliptice, parantezele, autoironia subtilă, ludicul, finalul baroc ş.a.). Poezia de aici, la fel de zbuciumată, cu trăiri, se pare, serios asumate, se individualizează – în special raportat la volumul anterior – prin „ridicarea ştachetei versului undeva în intergalacticul univers al creaţiei” (Ottilia Ardeleanu, Omul este atât de anapoda fără Dumnezeu). Cu alte cuvinte, s-a remarcat o ancorare mai pregnantă în cosmicitate şi, în acest context, acea bucurie a „escaladării pământescului”; de aici, şi impresia de poezie cosmogonică. O poezie melancolică, pătrunsă însă de spiritul de rezistenţă, ceea ce îmi reflectă pe deplin temperamentul! Titlul volumului evocă dimensiunea Divinităţii implantate în om prin Iubire. În acest context, Dragostea, ca act sacru-ritualic, are, asemenea Cuvântului (cf. A zis şi s-a făcut!), potenţial cosmogonic: Iubiţi şi se va face… viaţă!, enunţ pe care îl consider definitoriu, el constituind, de fapt, laitmotivul acestui volum. În sfârşit, cartea cea mai recent apărută la aceeaşi editură, Sonia cu accent grav şi hiat! Am evocat mai sus acel text poetic conţinând in nuce, fie şi parţial, personajul romanului de faţă. Altfel, era o zi de mai, Una de duminică. Nu ştiu de ce, dar – într-un moment absolut domestic, fără minimum de sublim [cât sublim poate include, oare, actul spălării unei căni medii de cafea?!], în minte mi s-au conturat primele fraze şi imediat titlul, care aşa a rămas, EXACT AŞA! Am scris – îmi amintesc – iniţial capitole micuţe, înaintând cu încântare, dar şi cu multă grijă, cu o anume delicateţe de a nu deranja ceva… esenţial! Probabil, subconştientul îmi sufla din răsputeri că, da, rămăsese valabil enunţul: Ziua bună (= cartea bună) se cunoaşte de dimineaţă (= de la început)! Mai apoi, treptat-treptat, încordările s-au (mai) risipit. Postarea relativ constantă a unor fragmente pe site-ul Agonia m-a ajutat mult, pentru că astfel am reuşit să-mi cultiv un anume tip de disciplină, de conştiinciozitate, dar şi să mă bucur văzând… negru pe alb cum cifra / numărul de ordine al capitolelor tot creştea!! Astfel că acum pot spune: Cartea include un număr de 48 de capitole, numerotate ca atare. Alte câteva mici texte, nu sunt considerate în numărătoarea propriu-zisă a volumului, acestea reprezentând fragmente în care apar o serie de meditaţii generale asupra unor teme, precum: sentimentul nefiinţei, alcătuirea omului după modelul universului mereu înfometat; autosugestia şi conştientizarea importanţei visului/speranţei; deziluzia valorizată drept ieşire din iluzie ş.a. Deşi parcurgerea cărţii permite urmărirea unei cronologii obiective a evenimentelor, relevante în fapt pentru un destin, totuşi succesiunea temporală este esenţialmente una subiectivă, aceasta fiind organizată în conformitate cu un ritm interior. Aşa se şi explică, printre altele, de ce, măcar uneori, prezentul îşi face loc cu dezinvoltură în derularea „istorică” a evenimentelor, acel hic et nunc dislocând, mai mult sau mai puţin intruziv, trecutul. Iar Sonia, da, Sonia îmi seamănă în multe privinţe! Deşi nu, ea nu este în totalitate EU! Nici nu avea cum! Însă, această certitudine nu o poţi avea de la bun început, când nutreşti o serie de complexe de genul: oare, cât de penibil / indecent / lamentabil / aberant va fi să mă „dezvelesc” în faţa publicului,… oricum necruţător etc. etc… Treptat, personajul ia distanţă de tine – că vrei, că nu vrei – viaţa acestuia, destinul său derulându-se sub specie aestheticae. Iar ţie, ca autor, îţi convine de minune! Ei, mie uneia chiar mi-a convenit! Dar ce spun eu!? Am fost de-a dreptul fascinată! De altfel, Sonia este scrisă precumpănitor la pers. a 3-a (şi a 2-a). Nu mi-am impus eu aceste persoane! Efectiv, nu am opus rezistenţă în procesul elaborării acestui destin. La fel cum nu am… ripostat [sic!] nici atunci când m-am… trezit că, în loc de persoana a 3-a (sau a 2-a), folosesc persoana ÎNTÂI. Care va să zică, eram eu…?! Eram şi nu eram! Foarte pe scurt, Sonia este o introspectivă şi jumătate. Nici nu te-ai aşezat / dumirit bine, că ea şi începe (şi nu se mai opreşte sau, în orice caz, greu o mai face!) cu: nimicnicia versus măreţia condiţiei umane, vulnerabilitatea şi nonsensul omului care l-a exilat pe Dumnezeu, mântuirea, relativitatea, trădarea [văleeeeeu, trădareaaa, păzeeaaaa!] şi paradoxul, vanitatea şi smerenia; hybris-ul, incompatibilităţile de diverse tipuri, (non)adaptarea, necesitatea dramei/suferinţei, deus ex machina, timpul, viaţa ca temă, carpe diem-ul, realul şi verosimilul, moartea, (dis)continuitatea şi aşa muuuuuuuult mai depaaaaaaaaarte! Este o neliniştită; nu-şi poate găsi locul până ce nu a dat vălul de deasupra aparenţelor! Cu orice risc! Asumându-şi orice consecinţă! Altfel spus, Sonia este o ciudată. Într-un sens aparte. Într-o lume. Ea iubeşte. Cu apocalipse şi cu geneze. Cu sentimentul inutilităţii aceleia nobile. Cu hohote de plâns şi cu răbufniri de zâmbet. Când caligrafic, când ilizibil. Afectivitatea livrescă aruncă punţi în ontologicul imediat. Mercuriană înrăită, cedează Sentimentului, nevoii vitale de Iubire. În ultimă instanţă, Ei chiar pot învăţa să fie „parteneri cu drepturi egale”, gata oricând să abdice în acea „moliciune caldă”, necontrafăcută a Sensului în doi. Un autor exclamă (aproape epuizat, dar oricând gata să se reînroleze!]: Dumnezeule, cât de mult îmi seamănă! Şi totuşi! Este LI-TE-RA-TU-RĂ! |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy