agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-02-11 | [This text should be read in romana] |
zi de vară. mina Bălan. patru ortaci intră în şutul din zori.
colivia ne duce în adânc la orizontul 85. cei din şutul trecut au lăsat abatajul armat. seful de tură, nea Tamaş cu ajutorul, verifică frontul de lucru. eu şi Tică olteanu suntem doar de o lună angajaţi pe post de vagonetari, adică mânuitori de lopată. întindem blatul de tablă în faţa frontului şi prelungim linia pentru vagoneţi. azi voi mânui prima oară tampela, un fel de bormaşină manuală grea de vreo 7 kile care funcţionează prin percuţie cu aer comprimat. burghiul e-o bară oţelită de doi metri în cap cu pastilă vidia. nea Tamaş îmi arată ce şi cum. perforează vreo 50 de centimetri apoi mi-o dă în primire, o preiau şi intru într-o altă dimensiune: zguduiri în tot corpul şi-un zgomot de-mi credeam creierul de tablă în cate bat în draci decibili cu bulgări de gheaţă. presiunea aerului e mare, bruma cuprinde tampela şi ţurţuri se fac la orificiul de evacuare. simt o ciudată stare de euforie... cu schimbul la cele două tampele reuşim, spiralat şi uniform de la centru spre margini să ciuruim peretele frontal. până vine artificierul, pregătin lutul de buraj. ne aşezăm cu fundul pe ştompii cu care la urmă vom face armarea. fiecare îşi scoate pachetul. nea Tamaş taie cu brişca din slană o felie şi o arună cât colo. şobolanul o şterpeleşte şi fuge. hhm... face şeful, să mâncăm, poftă bună. venit, artificierul îşi face treaba băgând batoane de dinamită şi astralită, burând gările, după dichisul de el ştiut, întinde păinjeniş de fire, le-adună în două smocuri de care leagă două fire pe care le-ntinde mult în afără de abatăj. stăm pitiţi undeva mai departe pe galerie. se puşcă, se aşteaptă un pic apoi şeful cu ajutorul se urcă, dau drumul furtunurilor de apă şi-nproaşcă tot abatajul spălând minereul şi aerul de praf. artificierul verifică dacă e totul în regulă şi ne urează spor ma muncă. cam două treimi de minereu erau evacuate pe jgheabul de la suitor când se auzi un scârţâit şi lovituri în tavanul armat. scândurile subţiri de brad anunţa ce era mai rău... în refugiu că toţii strigă nea Tamaş! refugiul e o adâncitură în peretele minei cam de 1,5m, înaltă de-un stat de om şi lată de vreo 2m. în săptămâna de istruire privind protecţia muncii, ni se arătase fotografii şi filmuleţe cu diferite accidente de muncă în mină, cauze, explicaţii, avertizări, sfaturi... după ce ascultau şi vedeau acele orori aproape trei sferturi renunţă la angajare. eu nu.lipit cu spatele de peretele nişei cu inima-n gât, tremur ca varga ascultând cum se rup scândurile de brad cu un muget sfâşietor şi strident sub tavanul în prăbuşire. se lasă o tăcere de moarte, îmi vine cu udul şi bâigui: doamne-s prea tânăr, doamne-s prea tânăr... staţi liniştiţi,îndeamnă şeful, puneţi-vă gulerul hainei pe nas şi pe gură. no,zice punând-mi mâna pe umăr, ce-o fost greu o trecut,nu-i bai, scăpăm cu bine copile...a avut dreptate şobolanul, mai zise ca pentru sine, se apleacă ia o piatră şi bate în ţeava de aer ... tremuram şi nu mai aveam aer. să fii captiv într-un spaţiu atât de mic, cu aer puţin şi să nu ştii dacă vei fi salvat, e cel mai groaznic coşmar, şi-n starea aceea adâncă de milă de mine şi de viaţa mea, de necaz şi condamnare că am acceptat riscul de dragul banilor,neputincios l-am înjurat pe Edgar Allan Poe cu tot cu povestirea îngropatului de viu ce mi-a venit în minte adâncind disperarea... după vreo trei, patru semnale primirăm răspuns. le-au trebuit aproape 7 ore... afară, în gura minei, mi-am făcut cea mai adevărată cruce de pe pământ şi-mbrăţişând cu gura şi braţele aerul şi -npurpuratul amurg, i-am mulţumit lui Dumnezeu ca m-a lăsat să mai fiu şi-i mulţumesc şi acum că încă mai sunt... unii îmi spun să nu mai pomenesc de ororile lumii că la toţi li-i destul dar cum pot să trec peste suferinţa, spaima,durerea fără de margini a răniţilor fără speranţă cu spaima morţii pe suflet agonizând sub dărămături. am simţit,poate cu mult mai puţin suflarea rece a morţii în ceafă şi dacă nu pot face nimic pentru ei,dacă e adevărat ce se spune, cu toată fiinţa mea măcar să aduc blestem peste cei care au trezit berbecii telurici şi să nu poată muri până nu vor plăti cu aceeaşi măsură... AMIN!
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy