agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-04-16 | [This text should be read in romana] | Lutabrab și Aiemef năpârliseră accelerat din pricini incerte el credea că maimuța mamă avusese laptele mamar iradiat – ea însă cercetă pro- fund și găsi culpa în stresul cotidian Aiemef și Lutabrab învățară tabla înmulțirii își acoperiseră casa cu tablă el mai juca table din când în (când?) cu preotul-vraci-cămătar-vicezeu și culmea pierdea... din vedere că ea rămânea grea după fiecare slujbă la templul din fân Lutabrab își mai lua câmpii să vâneze pokemoni și alte de-ale gurii seara, frânt, era pus la cazne adormind înfipt Aiemef cea fără de migrene nu îl judeca primea cu osârdie obștea, rătăciții și câinii chiar comunitatea creștea văzând cu ochii fără-păroșenia generațională – astfel, rasa Uuu-mană se iți printre veacuri vertiginos progresul se insinua împingând orizonturi ca pe niște vagoneți goliți de istorie și astfel disponibili năpârlirea atingea cote paroxistice și măcar să fi fost doar atât cosmeticele deveniseră liturgice, moda memorie ancestrală Aiemef și Lutabrab arhetipau mantric viitorul apocalipsându-l cu inevitabilitatea intrinsecă a foamei – cocoțat pe un munte de mâncare este cumplită descoperirea foamei ca manifestare a antisațiului fiii și fiicele fiilor și fiicelor și tot așa spre negura istoriei pe vremea când era doar negură și păr, peste tot păr înotau din veac în veac emancipaționistic nelegiuirile umplând vasul răbdării adică tot mai puțină empatie, mereu migrene, atrofierea organelor definiția nouă a păcatului ajungând să fie digitalizată – e insuportabil să-i dai dreptate lui Michelangelo când pictase facerea lui Adam, secvența cu degetele înfiorate iată – era digitală se prăvale întru întoarcerea în maimuță Lutabrab și Aiemef se ciucesc în morminte crucindu-se (va urma) Lutabrab și Aiemef reload dragi pândari ai acestor halucinante întâmplări continuăm elucubrarea dornică de soluții sau măcar alifii acestui ev cu pretenție de prezent, repornim fix de la momentul cu degetul, pictura lui Michelangelo și ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat să se fi dat cu spatele taman când îi vâra degetul – era digitală, desigur, ar fi putut să fie evitată... și totuși există întoarcere (cu spatele) dar devenită virtute, mai mult, pretinde fii și fiice, cununie și stăpânie; apoi, din lupta rasială s-a înfiripat sucirea primordială ce mai tura-vura, Lutabrab și Aiemef reînvie cinematografic niște holograme amețite cu alură de zei suferinzi de importanță nu tu carne, nu tu vin, ci doar snecksuri, stiksuri, cocktailuri fumegânde, pipăiri aluzive și violuri fără organe ajunsă aici uuu-manitatea, pălită de o amnezie turbată năvăli cosmic în căutarea altui Pământ și-l găsi între degetele unei galaxii lăturalnice unde începu strămutările lăsând aici pe vechea țărână unsuroasă doar betegii și fericiții exportul de jale și de infatuare înflorea sustenabil prin consens și prin buimăcie, fiii și fiicele deveniseră totuna pretinzând să li se zică neutrali pe principiul că nu ar avea sex Creatorul și probabil nici nu i-ar fi servit Calea Lactee mirosea a brânză precum chipsurile la pungă de aici idee că ar fi tot o pungă și acest univers plictisit uuu-manii vânturară praful cosmic și se vedeau expansioniști rătăciră ei așa până ce un șut în naveta de croazieră îi retrimiseră-n... originile lor sănătoase redescoperiră Edenul pe Pământul bubos și, de ciudă că nu-l văzuseră mai dinainte, din clisa ochilor zămisliră un grup statuar cu Lutabrab și Aiemef - intuiră astfel arta ca vindecare și o instituiră instant religie din orice se ițea metaforă, din orice și oricui prilej de premii excesiva culturalizare purtă uuu-manitatea la paroxismul paradoxalizând intențiile un fiu și o fiică, încă neutrali, firește, simțiră într-o bună zi un inexplicabil damf de țuică, de sudoare și țigări fără filtru după îndelungi cercetări să afle ce sunt toate acestea fură expulzați, bănuiți de erezie, iar în pribegie căpătară la fel de inexplicabilă poftă de sex, de tăvăleală, de tandrețe chiar din rostul pudorii trag foaia peste scenele AP12 și nu veți ști ce s-a întâmplat puteți bănui că s-au reîntrupat Lutabrab și Aiemef ori mai rău (va urma?) |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy