desculÈ›,
mângăi țărâna
ce-și spală pletele în ploaie,
să-i vezi chipul ascuns
în șiroaie.
te lași pradă stropilor care,
necontenit îți sărută tâmplele
și umerii goi.
desculÈ›,
îți mâni căluții de lemn,
galop în apele tulburi,
să prinzi puntea
legată în șapte culori,
peste izvoarele în care
se îngroapă fulgerele toate.
desculț porți pământul
ca pe șosetele din lână unde
s-au ascuns visările bunei,
să-ți fie de veghe,
să topească colții câinilor de gheață.
tu n-ai timp să te topești,
ești omul pământului,
ce-aleargă să-și prindă
chipul și asemănarea,
dincolo
de apele toate.