mi s-a părut că mâine va fi o altă zi
mi s-a părut că pasul următor
îl voi păși
înainte să treacă petecul nopții
a cârpit un vis peste visul care
îmi pare că nici n-a mai fost
mi s-a părut că florile de nisip
nu au nevoie de îmbrățișări
cumva ele se mulțumeau cu sărutul discret
timid
de rouă intensă
trăire cât zborul să fie prima
și ultima iubire încolțită
într-o roată de foc

atunci mi s-a părut că am amintiri
între cuvinte mi se strecurau șoapte
despre capitolul întâi
dintr-o carte
care nici măcar nu era scrisă
eram pe la pagina de unde
îți poți alege primele aventuri
dar eu am deschis cartea
la o întâmplare improbabilă
așa de repede fugeau unii oameni
înaintea mea plecați mai demult
alții cumva făceau câțiva pași înapoi
cuprinși de o neîncredere stătută
cum ar fi apa dintr-un borcan
uitat într-o geantă
în gară
la obiecte pierdute
cred că acolo am rătăcit
semnul meu de carte
de multe ori am răsfoit
tot pe sărite

mi s-a părut că sunt
de pe vremea când alergam desculț
în urma unui cerc
pe care nu oboseam
să-l împing printre mărăcinii
din valea pârâului
în care dospeau
sub noroaie
mormolocii tăcuți
dacă zburam
doar mi se părea că lumea
este o mireasă cu ie
și miros de rășină în păr
eram îndrăgostit de umerii
pe care și-i purta goi
unul lângă via din deal
celălalt lângă fântâna de piatră
mai ales seara
după ce cădea soarele în neștire
trăiam ca și când
tot ce ne puteam închipui
ne era sortit să fie