când simți în tine zbaterea care se răstoarnă, în felul său capricios, dintr-o parte în alta și tot atunci simți că, în felul tău personal, ai să te încurci într-o relație pasională** până când moartea vă va despărți, te întrebi dacă nu cumva ești captiv

îți amintești că nici nu știi ora la care te-ai născut *** și nici dacă ursitoarele au fost cele autentice ori și-au trimis mesagerii prin delegări de competențe

îți vine să le spui despre tot, tuturor, dar îți dai seama că despre tot s-a cam spus și chiar dacă este posibil să fie combinări de un gând luat de câte ori cuvintele, tot ar fi o limită a suficienței; altfel nu ar exista la câte unul**** rigoarea perfecțiunii ca și când să tremuri la atingerea umărului celui iubit ar putea fi mai mult decât o altă zbatere despre care n-ai să te poți despărți decât prin abandonarea sinelui în imperfecțiunea clădită arhitectural din emoție și o tușă de talent

și-ar mai fi de adăugat despre faptul că nu poți să te bucuri de călătorie dacă pleci la drum cu o pietricică în pantof; nu de alta, dar despre piatra din pantof nu s-a scris, tocmai pentru că, de fiecare dată, pantoful a fost scos și piatra azvârlită cât colo*****

poate că ar trebui ca ursitoarele să îți pună pe tavă cele câteva lucruri, din care să alegi, nu doar la venire, ci și la plecare; oricum nu-ți aduci aminte****** nici de una, nici de alta și îi vei crede pe cuvânt pe cei care îți vor spune ce ai ales, dar, măcar, ai putea da vina pe soartă ori de câte ori zbaterea din tine ar da năvală

*inima artistului are în ea un căuș din care soarbe emoția

**când m-am apucat de scris nu știam că e o chestiune care dă dependență

***de-a bucuriei povară nimeni nu a suferit

****într-un suflet de gheață focul va lăsa în urma sa mocirlă

*****nu ocoli scoica care putrezește pe mal, în ea poți găsi o perlă

******omul este pur câtă vreme pruncește