îmi e teamă de tine
ca unei femei ce abia și-a găsit adăpost
îngrozită că poate mâine dimineață
se va trezi cu o pancartă în geam
pe care scrie ,,de vânzare”

e mai sigur să nu fie nimeni acasă
în mine însămi
să-mi număr sclipirile din ochi căzând livide-n palme
să fac ce am știut mereu
să le strâng cu ură, în pumni
până la sânge

dar uneori mă trezeam din vis
zâmbind
că-ți mânjeai toată fața și buzele cu sângele meu
și iubirea arăta așa de straniu-n carne
ca un fir de păr în vârful căruia creștea un mac

iar oamenii trânteau nervoși ceasurile în case
timpul era în rigor mortis
și toate avioanele din cer
își pierdeau direcția
colapsând întâmplător în orașe

și noi nu ne puteam opri sărutul
care ne controla întregul sistem locomotor