E vânt, și e frig, iar frunzele mor,
Copacii trosnesc de triști și de dor,
Își văd goliciunea, pustiul urât,
Și plâng, și oftează, cu foșnet...și-atât!

E negură-n zori, da și-n asfințit,
Pe bolta ce pare că s-a-nvinețit,
Se lasă absurd, se lasă bizară,
Parcă e ziuă, parcă e seară...

E umed, noroi și decolorări,
E toamna în gri, cu lungi transformări...
O bură mai spală un scai prăvălit,
Și-o floare de câmp ce s-a ofilit.

E bocet prin frunze ce s-au răzlețit,
Când somnul de toamnă veni în pețit...