Nu te găsesc. La început am crezut că te ascunzi. Acum am senzația că nici nu exiști. Poate de aceea am început, de un timp, să te caut cu febrilitate. E ca și cum aș simți că ești pe undeva, pe aproape. Nevăzut. Neștiut. E ca și cum ar trebui să te descopăr, sau să te recompun, din gesturi grăbite, picături de ploaie sau zîmbete matinale.

Mă uit la bărbații din jur și te văd doar pe tine. Te imaginez doar pe tine. Te vreau doar pe tine. Restul sînt teribil de urîți, plictisitori, grosolani...buni doar ca să-ți fie șefi, colegi, vecini, sau amici, dar nici într-un caz jumătate...

Într-o noapte am vrut să aleg o stea pentru noi doi, dar am renunțat. Mi-a fost teamă că nu are să fie pe gustul tău...de unde să știu eu ce fel de stea preferi tu? Mai luminoasă, mai mică, mai colțuroasă...așa că am tras perdeaua și m-am refugiat în întunericul odăii, păstrînd gîndul la tine ascuns între pleoape. De fapt știi ce doare aproape la fel de mult ca faptul că nu te găsesc? Nu știu cum arăți. Nu știu cum ești. Nu știu la ce te gîndești. Nu te pot imagina făcînd gesturi mici și calde, jucîndu-te, făcînd dragoste, citind, scriind, sorbind cafeaua...


Nu știu cum arăți, dar știu sigur că trebuie să fii atrăgător. Poate nu semeni cu Făt Frumos, dar de fapt e mai bine așa, întotdeauna m-a plictisit personajul ăsta. Tu trebuie să fii atrăgător ca să-mi poți atrage mie mereu atenția, să pot lăsa baltă toate celelalte preocupări ca să fiu cu tine, să-mi fie drag să-ți spun bună dimineața la cafea, să-ți pot zîmbi mereu, și să pot să spun, la toate femeile rele și invidioase din jur, că am lîngă mine pe cel mai frumos bărbat din lume. Și să și cred asta. Ar muri toate de invidie în secunda doi, garantat!

Ești cu siguranță jucăuș, sau serios, alegînd dispoziția inversă celei pe care o am eu, pentru ca jocul în doi să aibă savoare și sens.

Ești fără îndoială un bărbat inteligent. Puterea minții tale vine din cărți, dar și din viață. Știi că mintea este la fel de prețioasă ca și trupul, și îți îmbogățești comoara aceasta neîncetat.

Ești puternic, dar sensibil și bun. Ai capacitatea de a-ți deschide sufletul și inima în fața sincerității și a dragostei. Nu-ți este frică mai ales să te lași dominat de încredere și iubire, atunci cînd ai lîngă tine pe cel drag.

Poți iubi și cu sufletul, și cu mintea, nu numai cu trupul. Nu doar „11 minute”, ci 24 ore din 24, fiindcă să iubești cu adevărat înseamnă să te gîndești la celălalt, să-l simți aproape mereu, să respiri odată cu el, să-i descifrezi gîndurile înainte ca ele să fie exprimate.

Îți dorești, ca și mine, un loc pe care să-l numești acasă, și care să fie refugiul necesar de fiecare zi, și cel mai drag loc de pe planetă. Indiferent de țară sau de oraș, indiferent de emisferă. Un loc care să arate așa cum vrem noi, și în care să nu ne fie frică să fim noi înșine. Un loc la adăpost de minciună și ipocrizie, un spațiu dominat de căldură, armonie, iubire.

Dacă am trecut cumva, în goana virtuală sau reală de zi cu zi, pe lîngă tine și nu te-am văzut, sau poate eram prea obosită și nu te-am recunoscut, te rog, lasă-mi un mesaj. Nu vreau să te pierd.

P.S. matinal- cînd alegi un singur trandafir, dintr-un întreg buchet, nu poți avea certitudinea că floarea aleasă este într-adevăr perfectă. Dar din clipa în care ai făcut alegerea nici un alt trandafir din lume nu te mai poate ispiti. Fiindcă trandafirul ales de tine este singurul pe care ți l-ai dorit, dintotdeauna.

Mi-e foarte dor de tine, și cum spuneam...începe să-mi fie teamă că nu exiști cu adevărat.