agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3792 .



A doua scrisoare către centrul pământului
personals [ Thoughts ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [kopilotu ]

2005-09-26  | [This text should be read in romana]    | 



draga mea
străbat de luni de zile aceste mări învolburate
deasupra unui pește uriaș
mi-am construit din dorință de tine
scut împotriva umbrelor norilor
ce-mi zâmbesc amar cu dinți de ceață
înghițindu-mă.

mă lupt bezmetic cu furtuni
dezlănțuite asupra mea din ură
din cauza imaginilor din bucătărie
pe care le-am luat cu mine
le port ca pe icoane.
mă rog în fiecare seară
în fiecare limbă
în fiecare timp.
probabil am gresit.
ar fi mai bine să le-arunc în mare
să mă eliberez de toți...

... gata...

acum sunt undeva în urmă
și-odată cu ele scufundate
zac temerile mele.

din clipă în clipă
o insulă o să apară la orizont
iar tu vei fi pe țărm
și-o să m-aștepți cu un șirag de flori albastre
și un zâmbet.
am să-ți răspund c-un cântec și jocul o să-nceapă.

vom fi doar noi departe de orice ochi iscoditor
departe de fantomele trecutului
departe de... pământ.
vom coborî dansând același vals ca prima dată
îmbrățișați ca-n prima noapte de amor
spre universul tainic din adâncuri
să ne ascundem după alge
iubindu-ne albastru-verde
așa cum numai noi știm cum se zboară înapoi
spre vremurile când nășteam lumina
dintr-o perlă rătăcită în palma noastră.

degeaba râd toți norii cu balele la gură
nu o să mă ucidă pe mine o simplă ploaie trecătoare
și nici un vânt nu o să mă întoarcă înapoi
acolo unde te-am așteptat dintotdeauna
în vârful dealului
aproape de ruine
prin iarbă.

sper să primești scrisoarea mea.
am s-o arunc în valuri într-o sticlă.
sper s-o citești pe îndelete
și s-o lipești deasupra patului alături de cealaltă.
sper să m-aștepți cu dor.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!