Oamenii se schimbă, unii în bine, alții în rău,
Dar cine hotărăște în ce fel ne-am schimbat?

Greșesc doamne, greșesc că-ți urăsc creația
Că te urăsc pe tine pentru imperfecțiunea operei tale
Greșesc pentru că viața îmi pare o povară,
Fără meritul de a fi trăită în loc să mă bucur de ea.
Ce mă așteaptă la capătul ei în afară de moarte?
Un răspuns, o concluzie sau o altă minciună?
Greșesc pentru că mă îndoiesc de bunătatea ta
Greșesc pentru că de fapt nu cred în tine,
Că te consider o minciună la care am renunțat nu mai știu de când.

Sunt copil în ciuda vârstei mele să tânjesc după atenție
Iar pentru asta fac gălăgie, multă gălăgie
Când de fapt ar trebui să tac, mi-ar sta mai bine așa.
Sunt rău, măcar de aș fi unul genial, un criminal în serie,
Dar nu, sunt doar un ticălos meschin.
Din pricina neputinței mele îmi doresc totul
Pe când dacă aș avea totul mi-aș dori nimicul
M-aș mulțumi cu el știind că l-am ales în defavoarea
Totului ce mi-era la îndemână.
Iată de ce greșesc: pentru că pot alege
Și din pricina imaturității mele aleg greșit
Măcar de greșeala mea îmi făcea numai mie rău
Dar mă doare văzând că greșesc altora și le provoc durere
Și ce ușor este să faci rău și ce greu este să-l îndrepți
Și ce greu este să fii iertat sau să te ierți pe tine însuți.

Sunt trist. Urăsc calculatorul, televizorul,
Telefonul din buzunar, buzunarul și hainele de pe mine,
Urăsc goana după iluzia siguranței pe care banul o induce
Mă urăsc pe mine pentru ceea ce sunt
Pentru că sunt slab, pentru că nu sunt sfânt, pentru că gândesc.

Mă urăsc pentru că mă urăsc.

„Te-ai pierdut în lume” mi-a spus
„Da, știu, nici eu nu mă mai găsesc”

Ce să sărbătoresc: ziua mea sau moartea mea?