te aștept mereu în mijlocul drumului
cu partea goală și luată de-a gata
de libertate
oameni care nu aleargă în urma turmei
aruncă lângă mine volume
din Nietzsche
mă rog
poate că între timp
te-ai schimbat
pictând la masa tăcută
mâini calde
port în buzunar câteva
grame de praf de pușcă
și sufletul încâlcit
închis la culoare
iar lumea întreagă pare un ceas
cu semn alb în frunte
nu-mi fac griji din cauza înfățișării
obișnuit a simți în fiecare clipă o renaștere
și o prăbușire
în loc de cuvinte
iubesc
doar cât să nu mă pierd
într-o poezie neîmplinită
fără să ofer cadouri
care m-ar putea arunca și mai adânc
în mine însumi
fiecare gând ar putea lua chipul tău
în cercuri strânse
și melodioase
poate că de aceea mă feresc de mine ca de o lacrimă
în care ți-ai putea alăpta
strania umbră...