zborul lovit de unghiuri drepte se prăbușește
la pieptul pământului acolo unde frunzele
își întâlnesc rădăcinile se simte
în timpul somnului mirosul de iarbă nenăscută
sub copitele cailor albi sălbatici doar în visele
rămase netrăite unde lumina deschide ferestre de os pulsând
din rămășițe de albii uscate construind
orizonturi concentrice
acolo timpul se uită pe sine strângând în genunchi
stele dărâmate de vânt
rătăcite semințe-ncolțesc priviri artificii
degetele strivesc întunericul între continente de lavă

pun urechea și m-aud ascultându-mă