Un bărbat negru se plimbă cu o fetiță în brațe, sub o umbrelă roz. E ușor iritat de privirile ațintite asupra lui de întreaga stradă.
Ale mele sunt de admirație – cafeniul, rozul și albul cremos al rochiței , crează o cromatică armonioasă, ca în pozele publicitare din paginile revistelor.
Trec prin dreptul unei mașini de înghețată. Tentația mă sâcâie teribil, dar merg mai departe – kilogramele în plus țipă obraznice de pe coapsele mele.
Azi la muncă am pierdut două rapoarte, dintre acelea care sunt de înlocuit, dar cu multe rugăminți și cu degete arătătoare fluturate amenințător.
În stație oameni de toate vârstele se înghesuie pe un petic de umbră, producând și mai multă căldură.
Este o liniște ciudată, parcă vine ca rezultat al unei ștrangulări.
Un băiețel transpirat picotește lângă taraba de ziare, pare că se topește ca o bucată de unt pe suprafața încinsă a unei tigăi.
Mă uit pentru a suta oară la ceas ... îmi pare că timpul se dilată și el. Un minut se lăbărțează la nesfârșit, înghesuind în el mult prea multe gânduri concentrate în toate direcțiile. Urăsc așteptările ... crează prea mult spațiu în jurul lor, spațiu care te ține captiv cu propriile temeri, îndoieli, griji – nu au venit nici ieri medicamentele ...
La 38 de grade viața îmi pare un rechin curios să muște din toate suprafețele realității, iar noi suntem dinții pe care nu se sinchisește că îi pierde ....
În mașină căldura încinge pieile ... și mințile. Doi cetățeni se ceartă pentru un tricou rupt în înghesuială. Pe scaunul din fața mea s-a așezat un domn la bustul gol, ceva mai "colorat" decât restul pasagerilor. Privirea mi se plimbă pe pielea boboțată de coșuri roz-gălbui ... pare un tort de ciocolată ornat cu bomboane de diferite mărimi.
ÃŽn privirile albastre ale unei femei bătrâne defilează, cuminte, o durere prêt à porter. Stă, adusă de spate, lângă o femeie ce È›ipă isterică la un copil care nu pricepe că plictiseala nu e un motiv suficient ca să te joci cu nervii celor din jur.
Mirosurile umanității înving și cele mai eficiente deodorante – aerul devine imposibil de respirat.
Merg o stație pe jos; printre blocuri nu se mai aud râsetele puștilor puși pe șotii. Trec pe sub balcoane în căutarea unei umbre iluzorii.
Când bag cheia în ușă îmi amintesc de pâinea pe care ar fi trebuit să o cumpăr de la magazinul din colț ….
Timp de 30 de minute zac în pat. Ies apoi pe balcon unde studiez cu atenție comportamentul social al unor maimuțe. Descopăr cu uimire că sunt vecinii mei. Se țin de gât și recită spasmodic din Guță. Cola dăunează grav sănătății, mai ales dacă o diluezi cu votcă.
După tânguiala lălăită a limbajului semiarticulat deduc, nu fără efort, că e vorba de jale.
Intru în dormitor, arunc toate hainele de pe mine și dau drumul la muzică ... oricare alta!!!

După un ceas mă trezesc amețită ca după cea mai crâncenă noapte de nesomn. La telefon o voce mă ispitește cu o baie în mare. Deși nu am trecut în totalitate peste experința îmbulzelilor din transportul în comun, mă îmbrac, în speranța unei relaxări pe final de zi.

Privit prin vizor, micul univers marin al golfului pare netulburat de încălzirea globală.