Inima și-a reluat ritmul domol de 60/m, doar venele zvâcnesc de parcă ar trece prin alt trup. Le privesc tresărirea alarmată din încheietura mâinilor și îmi pare străină de mine, ca o avertizare de valuri periculoase pe o plajă fără salvamari.

Cuvintele mi se strâng resemnate în fața unui cabinet medical. Dincolo de ușă, Iubirea sudează venele tăiate de îndoială.

În curând nu voi mai distinge culorile: voi iubi, voi urî, voi suferi și voi spera doar alb/negru. Cenușiul va fi undeva la mijloc, o punte fină ca un rid tânăr, între două extreme.

Am să planez în prăbușirea de mâine cu două cuvinte – exist azi – mulți vor spune că a fost sinucidere.