Florin IORDACHE sau manifest pentru libertatea cuvintelor

Frunza de stejar a Cenaclului de Seară din 20.10.2007

“- Unde erai când s-a-mpărțit pământul?
- La tine eram! Zise poetul. Ochiul meu țintea la fața ta și urechea mea la armonia cerurilor... Iartă sufletului care, îmbătat de lumina ta, nesocoti cele pământești.”
(I.L.Caragiale – Din partea poetului)


Prieteni vă spun: cine n-are Florin Iordache la cenaclu, să-și inventeze! Nouă ne-a zâmbit literatura pe 9 decembrie 2006, când în Blue Jack a venit pentru prima dată la Cenaclul de Seară, dom’ Profesor. Încă de la primele noastre întâlniri cu poezia lui Florin Iordache, cu fragmentele de dramaturgie sau proză, am observat un acut simț al ironiei, o mișcare imprevizibilă a situațiilor, o avalanșă de subtilități, toate plecate dintr-o realitate concretă, toate orchestrate cu luciditate de un bun mânuitor al cuvântului scris.
Sâmbătă, 20 octombrie 2007, în Rotonda Muzeului Național al Literaturii Române, Florin Iordache ne-a prezentat același lup dar cu altă coafură. Dom’ Profesor este în esență un foarte bun dramaturg și prozator, dar fiind în același timp cadru didactic universitar, simte nevoia „universalității”, drept care caută și în carul cu fân al poeziei, consemnând în versuri aceleași frământări și nemulțumiri generate de jocurile politice ale vremurilor pe care le trăiește și le trăim. Sabie cu mai mult de două tăișuri, Florin Iordache, a prezentat sâmbătă un calup de poezii care acoperă o arie foarte largă de idei și forme de exprimare, plecând de la rondel, trecând prin cvinarii în poemul „De toamnă” și terminând cu versul alb. Cu excepția poeziei „Blondel, frumoasa infractoare”, celelalte poeme sunt manifeste ale realității, Florin Iordache putând fi cu ușurință catalogat un analist fin suferind de ironie acută. Sensibilizat de problemele noastre și țipând în locul nostru, autorul nu ezită să-și exprime opiniile, să sintetizeze durerile de grup și să arate fără menajamente cu degetul cuvântului tarele unei societăți aflate în tranziție in(de)finită.
„Bă, ce toamnă nemaipomenită / cu frunze gălbejite / de hepatite vegetale... / [...] cu cerșetori pe străzi... / vorba lui Arghezi / poeți, puțin vă pasă / că se-nmulțiră căcărezii”
Peisaje șocante, vocabular bogat, imaginație asociativă puternică, iată o parte din rețeta necesară oricărui scriitor care dorește să devină un vârf de lance al timpurilor sale. Pentru că de departe Florin Iordache este un autor care transformă realitățile în mijlocul cărora trăim în subiecte de uz general, cu caracter moralizator și insistă, fără să plictisească, pe tema patriotismului, temă evitată ostentativ de scriitorii tineri și foarte tineri. Român până în măduva oaselor, poetul Florin Iordache este un dramaturg, un prozator mare și un actor talentat, dar mai ales este primul dintr-un lung șir de manifestanți pentru libertatea cuvintelor.

Ioan Rațiu începe discursul critic subliniind că Florin Iordache este și va rămâne un om de cultură. În poemele dezbatere pe care le-a prezentat el dă dovadă de o tenacitate formidabilă, continuând să cucerească reduta poetică pe care o tot atacă de mai bine de trei decenii. Florin Iordache nu pune mare preț pe cuvânt, nu îl interesează rafinamentul poetic, trece relativ ușor de la forma fixă la vers liber, fără efort. Se înverșunează să încarce poemele cu evenimente, evenimentele cu doze poetice, creează un amalgam din care morala trebuie să izbândească. Se lasă dus de niște forme care uneori nu sunt tocmai poetice, dar nu deranjează, întrucât urmărește un alt scop. N-a fost niciodată nepăsător cu ceea ce s-a întâmplat în România, e un cronicar. Aspecte aparent nesemnificative l-au determinat să scrie. Autorul este greu de încorsetat într-o micuță caracterizare, a spus întotdeauna lucrurilor pe nume, în teatru, în proză – forme de redare a evenimentelor care i se potrivesc mănușă, iar în poezie se zbate să câștige o luptă.
Salvarea vine de la faptul că poezia nu are o definiție. Multe dintre poeme sunt ideatice, cu teme variate puse în dezbatere, acesta fiind tributul pe care Florin îl lasă pe tărâmul literar. Ioan Rațiu demonstrează consecvența formei cu care autorul își prezintă combustibilul intern, citind un poem mai vechi (din 1994) al acestuia – „Doamne, ce multă trădare” – poem scris în același stil inconfundabil.

Alexandru Ciocioi sugerează că Florin Iordache nu e nici poet, nici dramaturg, e mai degrabă un cronicar al vremurilor noastre. El nu vrea să cucerească pe nimeni cu versurile sale. Are conștiința curată și dreaptă. Grai de pamfletar. Sunt insule de poezie unde miroase a Adrian Păunescu, a Corneliu Vadim Tudor, dar nu e nici Păunescu nici Vadim, ci scrierea proprie și poetul din Florin Iordache se vede în fiecare text, mai ales în încheieri, unde totalizează ideea. Caracteristic pentru opera lui Florin Iordache sunt versurile „există totuși cărarea... / hățișul eu l-am trăit”, aici se observă trăirea poetică. Autorul are un univers al lui, în care dacă vrei să intri, bine. Oricum, nu îl poți schimba, el este ca o cascadă care nu poate fi oprită, ceea ce se vede și din felul în care citește. Fiecare poem zâmbește grotesc din interior, dar mai sunt și zâmbete amare, care vin ca o concluzie pe final. Lui Al Ciocioi nu îi place poezia „Duceți-vă la dracu”, considerând că e prea de tot, și nu se știe cine se simte lovit. În schimb, „Nu am zburat niciodată” – i se pare cea mai reușită.
Este foarte bine că există și un Florin Iordache care să ne spună simplu ce se întâmplă în zilele noastre concluzionează Al Ciocioi.

Lupișor redivivus, afirmând că este hazardată aprecierea poeziei lui Florin Iordache drept o metaforă generală. Putem găsi și metafore distincte, frumoase.
Este destul de greu atunci când suferi de un naționalism optimist, și cei din jurul tău nu s-au molipsit încă, să înflorești ideile fruste cu care scrii istorie.
Florin Iordache declamă, dar în același timp este un catalizator, un director de sensuri, indicatorul de care ne lovim, care ne arată un drum.
Poezia „Viziuni” aduce aminte de poemul „Tatăl meu Rusia” al maestrului Cezar Ivănescu. Este interesant modul în care se pune problema, ca un dialog cu sine în care Dostoievski este luat ca reper.
Pe de altă parte „Seceta la Siliștea-Gumești” este un poem bilingv firesc. Dom’ Profesor are o știință a cuvântului, spune Lupișor (adică eu), el pleacă de la teme clasice și ajunge cu ușurință la internet, în iad, în Coreea sau printre bidoane de napalm.

Lilianei Tudorache i-au placut poeziile și ideile exprimate. Sunt poeme de actualitate, care reușesc să surprindă esența vremurilor în care trăim.

Al Bănulescu, nelipsitul nostru amic, vede multă filosofie în ceea ce spune Dom’ Profesor. Angoasele autorului îl duc cu gândul la Alecsandri și Cârlova.

Luminița Paraipan, proaspătă colaboratoare a Cenaclului de Seară, este impresionată de modul inedit în care Florin Iordache și-a prezentat textele. Sensurile au devenit mai bogate și mai clare. Luminița nu are înclinație spre poezia cu substrat politic, o ascultă, ia contact cu aceasta, admiră revolta, însă ar prefera să citească un articol, mai degrabă pe aceste teme. Cel mai mult i-a placut poezia „Spleen”.

Sandu Cristian, prieten vechi al autorului, mărturisește că de la lectura primului volum al lui Florin Iordache i-a spus că miroase a epigonism păunescian și vadimist, dar la a doua lectură a ajuns la concluzia că de fapt poezia lui are atât valoare cât și amprentă proprie.

Moisă Răzvan identifică în poemele citite foarte multe nemulțumiri, care denotă tristețe. Tânăr fiind, nu resimte în aceeași măsură frustrările acumulate de autor în experiența sa îndelungată, și nu rezonează cu intensitatea trăirilor pe care acesta le exprimă.

Copleșită de personalitatea lui Florin Iordache, Ilie Vasilica îl admiră, are cuvinte de laudă la adresa autorului și înțelege acum ce înseamnă diferența între generații. Poet direct cu versuri sincere și simple, dar totuși pătrunzătoare, cu spiritul tânăr, care poate să abordeze și elemente moderne – iată pe scurt părerea vorbitoarei.

În încheiere, putem afirma fără dubii că Florin Iordache, prin opera sa și-a câștigat un loc în panteonul marilor scriitori.

Vă așteptăm cu drag în Rotonda Muzeului Național al Literaturii Române pe data de 27 octombrie, la următoarea sesiune de lucru a Cenaclului de Seară!

Clipa dă sens!

Ioan Gabriel Pușcă – Lupișor
e-mail: [email protected]