Motto: “ În sufletul tău e taina care dă viață pânzei, nu în forma și culoarea exactă a lucrurilor” – Ion Grigorescu

Am rămas mai săraci cu o lacrimă și mai goi cu un surâs de când a plecat, dintre noi, Viorica Cocioiu.
Cât suntem în viață nu ne sinchisim unii de alții iar cind firul vieții unuia se rupe brusc, aflăm în noi bucurii ce le-am împărțit intr-o împrejurare sau alta din trecut, ce erau pe cale să se piardă, dar și regrete că, timpul nu-ți mai e aliat decât pentru puține momente, doar cât să-ți iei rămas bun de la cel dipărut.
În urmatoarele rânduri, o pictoriță intenționează să scrie despre altă pictoriță. E bine, e normal acest lucru? Nu intru cumva într-o antinomie dată fiind similarul ocupației și mai apoi, prietenia? Consider că nu greșesc tocmai pentru acest fapt: aceiași ocupație ne-a apropiat iar ințelegerea și prețuirea artistei, vin tocmai din respectul datorat prieteniei noastre. Este ciudat, cum caut în colțurile memoriei ceea ce a fost esențial din personalitatea și caracterul ei.
Viorica Cocioiu, o femeie puternică care deși a avut parte de toate avatarurile vieții, a fost mereu aceiași în fața situațiilor și acelora pe care îi cunoștea. Exigentă cu ea însăși, cu un spirit obiectiv și critic acut, încăpățânată în ceea ce privea arta în general, nu făcea compromisuri. Neputând schimba lumea, a învins cu sentimentul și pensula materialitatea făpturilor ce o inconjura. Creația e suferință, iar ea a știut să lupte, deși a consumat-o, cu deosebire.Ca artist, Viorica Cocioiu s-a exprimat printr-o preocupare acerbă de a recompune înfățișarea materială, în tablouri. Era dotată cu un simț extraordinar de sintetic a elementelor fizice, formă sau culoare, cu o sensibilitate plastică ce se opunea miopiei intelectuale comparabile miopiei oculare, punând adevărate probleme prin strădaniile ei, ce îndrăznea să gândească cu ochiul și să filozofeze cu pensula. Individualitatea artistei și-a evidențiat opera printr-o sistematizare tehnică necesară exprimării variatelor senzații optice într-un mod novator, ce constă în acordul culorilor complementare din tablou și culoarea locală. Această organizare bazată nu numai pe o mecanică optică, ci și pe perceperea fragmentară (nu pentru că nu avea capacitatea de a vedea și întregul sau un ansamblu, ci dimpotrivă – din nevoia de a recompune mozaicat părțile frumoase, eliminând acea parte inutilă și urâtă), a permis fixarea elementului personal. Depersonalizarea formelor este realitatea dinlăuntrul sau din afara artistei, imprimând operei un caracter individual ca structură concretă, de o rigiditate severă. “La fiecare tablou, artista caută soluții noi de ajunge la spectacolul plastic” spunea maestrul Ilie Boca la vernisajul expozitiei personale din 2004, la galeriile muzeului de artă ce-a precedat plecarea în America. A refuzat sa imite ori să reproducă stilul unui artist sau altul. A fost ea însăși, un artist complet și complex, abordând tehnicile de lucru cu încredere în arta sa. De la colajele pe mari dimensiuni la anaglif, ca procedeu pe baza căruia se obține imaginea în relief a efectelor cromatice de profunzime cu ajutorul unor ochelari speciali, dincolo de locațiile ce-au găzduit nenumăratele expoziții din țară până în America, Viorica s-a definit ca spirit novator și autentic.
Ca prietenă Viorica Cocioiu a fost dintre acele persoane cu care dorești să te însoțești tocmai pentru ideile și principiile sănătoase ce-o caracterizau. Mulți s-au bucurat de ajutorul ei, însă puțini sunt cei de care, ea s-a bucurat. Aveam nevoie să o întîlnesc, pentru spiritul lucid și categoric, de un umor fin – ascuțit ce putea să doară, dar să te și amuze, detensionând și cea mai aprigă polemică. Erijându-ma în purtătoarea de cuvânt a unui destin artistic incontestabil, ca exponenta unui grup socio-cultural, eram datoare să-i înfățișez realizările cu care a intrat in cetatea artei. Evocând ființa ei în ceea ce a fost lut pământesc înzestrat cu har divin, spirit și voință creatoare, mărturisesc că VIORICA COCIOIU continuă să existe în gândurile noastre prin ceea ce a lăsat: expresia curată a sufletului și spiritului său reflectat în tablouri.
Și este foarte mult și atât !