ÃŽn jarul ceasului ce trece
merg în genunchi, luptând a pândă,
să nărui gestul tău cel rece
într-o domnească lume blândă.

Suav o frescă să-ți pliez
pe-al tău obraz ce trist mă soarbe,
să-ncepem dansul vienez
din marș gonind în strâmte goarne.

Hai, să te scutur iar de ploaie,
să nu faci febre, bea un ceai.
Dorința mea ia și o taie
cu lama vieții ce-mi scriai.

Și de te simt acum bărbat,
din piept crescându-ți vagi lalele,
e semn ca iarași te-au tradat
cuvintele de sensuri grele.