agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-03-28 | [This text should be read in romana] | Mai săraci cu o vorbă. George Pruteanu. Cine nu-l cunoștea?!...iar acum a mai rămas doar o amintire. Unul dintre cei mai îndârjiți străjeri din serviciul de pază al Castelului Limbii Române, și-a depus armele in rastelul bibliotecilor, în mijlocul cărora respira aerul care l-a ținut în viață până cu doar câteva zeci de ore mai devreme. Vestea sosita pe calea undelor, ma lovit profund și mult mai dureros decât cea pe care am aflat-o acum câteva zile si in care mi se aducea la cunoștință că a murit unchiul Ilie, fratele mamei. De ce oare?! Poate că nu la-am iubit suficient, astfel încât dispariția lui nu m-a afectat prea tare, vor gândi unii. Exclus! Îmi recunosc prea puține rude în viață, pentru a nu resimți diminuarea numărului celor pe care-i simt și i-am simțit mereu aproape de sufletul meu. Atunci, care-i explicația?! Foarte simplă. Pe George Pruteanu l-am simțit ca pe un prieten, un camarad de luptă, un monument național, un cavaler desăvârșit in mânuirea floretei cuvintelor; care cel mai adesea reușea să-și impuna supremația spiritului in orice atac al verbelor. Cel mai adesea acid, uneori chiar brutal, într-o nesfârșită polemică cu opozanții ideilor sau părerilor sale, reprezentand mereu un nucleu de cultură, în jurul căruia se învârteau ca niște muște amețite, bietele particule inconsistente, care-si propuneau uneori să țină piept torentului de argumente pe care-l revarsa cu lejeritatea cu care un izvor își alimentează propria-i curgere, oricare ar fi fost domeniul de discuție abordat. Au fost uneori momente în care nu eram total de acord cu afirmațiile sale, doar că din fericire, acestea au fost mult mai puține, raportate la cele in care-mi spuneam ascultându-l: Chapeau!!! Remarc cu tristețe faptul că încet-încet, pleiada adevaraților oameni de artă și cultură își subțiază rândurile, iar în locul lor- cu puține excepții- apar doar niște caricaturi jalnice, niște sărmani epigoni, lipsiți de cea mai măruntă sclipire de trăire care să aibă măcar tangențial legătură acest generos, dar foarte sensibil teren. Mă doare sufletul, însă iată că viața nu-mi dă voie să poposesc mai mult lângă amintirea recentă a acestui senior al cuvintelor; cel puțin nu acum, nu astăzi. Ai plecat și ne-ai lăsat mai săraci...cu o VORBÃ. Dumnezeu să te ierte, Suflete al limbii române de ieri, de azi și de mâine, de acum și pururea și-n vecii vecilor. Amin!
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy