agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-03-29 | [This text should be read in romana] |
Noi dăm spațiul, dați voi prezența?!
Peste 50 de ani în cadrul Alianței Nord Atlantice vom mai avea încă 10 alianțe. Aștept o jumătate de secol să îmi dați dreptate! Se va ajunge ca extinderea organizației să cuprindă țările din zona de influență a Rusiei, să înglobeze statele din Asia și Africa, iar atunci cînd NATO va însemna tot globul cine să ne mai apere din interiorul său? Atunci cînd Coreea de Nord va utiliza acele rachete cu rază scurtă de acțiune pe care le tot testează de ceva timp în Marea de Vest; atunci cînd colosul numit SUA va scoate pe piață armele laser care distrug tancuri de la o distanță de 15 kilomteri, montate deocamdată pe un prototip de avion; atunci cînd Iranul va finaliza testele de uraniu îmbogățit; atunci cînd Rusia pune condiții drastice pentru furnizarea gazelor; atunci cînd chinezii vor depăși granițele statului budist; iar toate aceste puteri se vor regăsi în proiectul NATO, cine va avea decizia stopării lor? Nimeni, că toate sunt protejate de cupola NATO! Așa că, treptat dar sigur, alți lideri mondiali se vor ridica din masa compactă a Organizației pentru a forma alte alianțe cu statut strategic internațional în vederea garantării securității membrilor săi. Mare minune să nu aibă vreo inițiativă chiar Israelul! Iar Bucureștiul, după Madrid și Praga, trăiește cu impresia că are o contribuție incontestabilă la ,,îngrășarea” Alianței. Nici pe departe, jocurile au fost făcute de fondatori, înainte de a veni în concediu să viziteze ,,Casa Republicii” lui Ceaușescu. Nici summit-ul n-ar fi avut loc aici dacă n-am fi stat în coasta Rusiei, geo-strategic vorbind. Or, credeți că vine Bush și îi cere părerea lui Băsescu cu privire la acceptarea noilor state… Un curcubeu nu echivalează cu egalitatea napoleoniană; conform zicalei ,,egalitate, dar nu pentru căței”, țara noastră face parte din categoria celor mai șchiopi cîini. Ar părea că a avut piciorul pansat secolul trecut sau, eventual, s-a rănit de curînd… În cele două războaie mondiale, nu neapărat că a fost factor de decizie, dar cel puțin a fost băgată în seamă. Și asta o punem tot în cîrca așezării geografice. Acum pare mai ștearsă ca oricînd! România este ca o gazdă care participă la un eveniment numai prin prisma faptului că a pus la dispoziție sala, nu și pentru importanța ei decizională. Noi nu avem scuturi anti-rachetă (vedem ce se hotărăște la summit), nu îmbogățim uraniu, nu suntem miliarde, nu vindem gaz pe tot Globul, nu testăm rachete, nu avem sateliți, nu vorbim rusește și nu am avut 43 de președinți pe care să-i cunoască în ordine orice elev de clasa a șaptea. Prin urmare: noi dăm spațiul, dați voi prezența?!
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy