Nici nu mai ține minte la câte cine de taină a participat. Nici nu mai știe pe câți și de câte ori i-a vândut. Locul lui a fost mereu în capul mesei. Așa l-a prins decembrie optzecișinouă, așa îl răsfață prezentul. Decorul politic diferă total, e antagonic chiar. Pentru el însă, acest fapt e minimizat până la statutul de amănunt neconcludent. Domeniul său de manifestare e media, iar slăbiciunea e televiziunea. Realizator, creator, moderator. S-a ascuns mereu după eticheta de profesionist deși e de neînțeles ce are în comun performanța profesională cu infamia. Aparent permisiv, i-a plăcut întotdeauna să fie moralizator, să aibă un cuvânt greu, să arate cu degetul, acuzator. Anii optzeci l-au prins cu târnăcopul în mână, făcând țăndări valorile societății, scoțând rădăcinile credinței din români.
Obiectul acțiunii sale din perioada comunistă erau tinerii. Dacă nu știți cum trebuia să muncești și să trăiești în chip comunist întrebați-l pe el pentru că s-a ocupat din greu de această dilemă. A fost un „erou” pe frontul propagandei și ideologiei comuniste, un notoriu membru al bandelor care au dus la extrem deformarea grotescă a realității și îngroparea adevărului. Nu face parte din grupul celor care au închis ochii pentru a-și putea face meseria. Și-a făcut o meserie din închisul ochilor, ai lui și ai cât mai multora din jurul său. Catacombele morale ale caracterului sau n-au salvat niciodată pe nimeni dar au pierdut pe mulți cu siguranță. Din atmosfera absurdă a ședințelor și plenarelor, de pe șantierele tineretului s-a catapultat, fără să clipească, la teledonuri, baluri, întâlniri ale protipendadei politice și de breaslă. Băiatul de casă al mahărilor de partid de altădată și-a schimbat identitatea proprie cu o abilitate și o iuțelă de prestidigitator psihologic, reușind aceeași performanță, la noile destinații politice, democratice bineînțeles.
Nu e un șobolan roșu, nici un crocodil portocaliu. E un cameleon cu posibilități mimetice nelimitate dotat cu o capacitate de transfigurare incomensurabilă. Nu are dimensiuni, nu are volum sau masă. Reușește să fie ce vrea, când și unde vrea, după cum îi cer interesele. A ajuns să fie totuși un model. Reprezintă în mod cert un etalon al genomului uman care ar trebui restricționat, prin efectul legii lustrației. Și asta pentru locul său în linia întâi a părții pestilențiale a sistemului comunist și pentru voluntariatul cinic în amputarea personalității umane și în mutilarea creierelor tinere. A fost o unealtă care s-a vrut eficace în lichidarea viitorului moral al națiunii.
Sâmbătă seara, cel care făcea eforturi mari ca să stingă lumina credinței în Dumnezeu era la locul său, pe ecran, în capul mesei. Înca o dată vector de opinie, moralizator, acuzator. În spatele unei infinit înșelătoare priviri de milog prepara calm otrava. Preda iarași lecții despre lucruri pe care în mod genetic nu le poate înțelege și la care, spiritual, prin dar divin, nu are acces. Emisiunea lui servea moda și momentul: religia, Paștele. Brusc se transformase într-un apostol. Dar ce apostol, ce fervoare! Prin comparație Iuda era un inger. Lângă el, o înaltă față bisericească. E mult prea mult. Numele lui rostit e suficient pentru a reprezenta o blasfemie dar să mai facă și o emisiune în care folosește religia, biserica și pe slujitorii ei, înseamnă sa fie depășit un liman inadmisibil. Trebuie marcat, taxat, acțiunea lui toxică trebuie oprită.
Numele lui?
Mihai Tatulici, sărumâna!