Ploua...
Ma simt ca o frunza care pluteste in bataia vantului spre pamant,rupta de pe creanga unde a inverzit.Ma simt asa desprinsa de lumea in care traiesc,plutind intr-un fel de vid supralumesc,alaturi de ideile si de idealurile mele ascunse sub gene.
Din cand in cand ma mai trezeste un tiuit nesuferit de telefon...E tata,imi spune ca e mandru de mine."Cam tarziu,tata,cam prea tarziu".Daca as putea sa nu mai tin cont de timp,as spune ca cei aproape 14 ani nu exista...Dar timpul e langa mine...
-Ce faci?De ce rasufli asa?
-Am alergat pana acum...m-am oprit un pic langa tine sa-mi trag sufletul si o pornesc iar...Te ajung eu din urma mai pe seara cand te vei uita la ceas!
-Ne vedem atunci!
Razi si tu odata,suflete!Asa cum radeai mai demult cand auzeai povestea bunicii la lumina molateca a lumanarii.Atunci nu era nici un telefon sunand,nici alergatorul grabit sa ma reintalneasca mai batrana cu cateva ore...atunci erau decat dorinta neinteleasa si intrebarea indiscreta:"Mami,eu de ce n-am tata?La gradinita,m-a intrebat Maria...Mami!Mami,eu de ce n-am tata?"
Si acum totul pare atat de usor...un apel telefonic.Si se intra in viata unui om pe neasteptate,fara nici un mandat de perchezitie.Pur si simplu se intra si se devasteaza tot fara mila!Ca si cum as fi un criminal in serie,un criminal de vise infantile,si as detine in micuta mea garsoniera de 19 metri patrati evidentele celei mai mari fara-de-legi din istoria oraselului X.
"Ce intuneric e!"...
"Cum?Ce ai vrut sa spui?"
"Nimic...Ma gandeam doar...",gandeam...Nu intelegi ca suni degeaba?!Chiar nu vrei sa vezi ca eu nu am ce-ti spune acum?...Atata timp te lasa fara amintiri,cu neputinta de a lega o fraza despre un subiect deja uitat,prafuit,lasat pe rafturile darapanate din biblioteca.
Ce dureros e contactul cu pamantul...Acolo sus era mai bine...Ma mai trezeste uneori si tonul telefonului...A inchis.Probabil ca am fost absenta ca de fiecare data cand ma pierd in mine.
-Hei...!Unde te ascunzi?[Sufletul asta isi schimba zi de zi ascunzatoarea...Pana acum obisnuia sa fie in degetele pierdute prin parul auriu de papusa...sau in ochii de azur privind la cerul instelat.Acum l-am gasit pe umarul meu...]
-Aici...Ma plictisisem sa ii tot ascult aceeasi placa vesnic citata...
-Atunci suntem doi...Hai inapoi,incep sa ma simt singura si mi-e frig.Auzi ca nici inima nu-mi mai bate...Cred ca e prea intuneric...Adu-mi o lumanare inainte sa vii!Ah,si un chibrit!
Il aud plecand,inchizand usa dupa el...
Il vad cum deschide usa camerei cu o lumanare deja aprinsa...
-Nu mai e nevoie...A venit curentul si nici nu mai ploua...Poti,daca vrei,sa aprinzi lumina.Si,hai,vino mai repede,suflete,ca m-am plictisit!Vezi sa nu te mai ascunzi asa...
Il simt intrand inapoi in mine...si ma uit la ceas.
-Ce faci?Ai si venit?
-Doar stii ca sunt rapid!De ce mai intrebi?!




***nota:nu e pentru a atrage mila...e pentru a-mi gasi sufletul...care iar s-a ascuns:)