Îți scriu acum, cerneala-n toc îmi plânge,
nepuse întrebări mai zac în rime
și neștiut, răspunsul mă-nfioară,
tăcerile nu mai au loc în mine.


Îmi este dor, mi-e frig, îmi este toamnă
și-mbrățișarea ta nu o mai știu
s-a risipit în amintiri, străină
și totu-n jur îmi urlă a pustiu.


A ruginit sub pleoapa depărtării
și ultimul sărut din ultim ceas,
dacă-aș putea, aș reîntoarce timpul
și să trăim...tot ce ne-a mai rămas.


Și să-mi croiești din nou, o altă haină
în care negrul să nu-și facă loc,
să mă îmbrac cu ea, încă o vară
și moartea s-o ucidem, ca-ntr-un joc.

6 iulie 2008