Mărturisești că-i totul gol, dar moftul te ține sătul. Îți arunci hainele, te lași frumos in fața minții, te cațeri prin abisuri și aștepți să-ți cutreiere gândul întreaga lume, de veci superioară.
Îngroapă-te din nou în pulberea-ți măiastră, pune-ți dragostea drept alinarea de lângă tron, lungește-ți privirea după poftele minții și încearcă să mă chemi. Voi fi acolo unde mi-ai zămislit splendoare, dar aroma ta de acum îți va îngrozi locul și-ți va opri pașii să se mai îngreuneze cu ai mei.
Du-te de-ți încalecă visele și rămâi departe!