nu mai scriu despre mine. scriu despre o prelungire călătoare a mea.
oricum drumul ia tot.
ajungi și tu într-un târziu
când așteptarea e de piatră așa cum mi-ai spus.

nu mai vorbesc despre mine ci despre o lighioană ce s-a ascuns în trupul tău ca într-un mormânt proaspăt


mama e tot mai mică. e deja cât o sămânță neagră. mi-e teamă c-o va înghiți Pasărea Curcubeu
abia atunci își va pierde doliul și va fi iarăși iubita tatălui meu


am întârziat ca în fiecare zi. aștept un semn. linia vieții noastre e încă prea departe.

cineva îmi scrie din tren. e un călător fericit care înghite câmpiile, apele, munții și orașele din fereastră.
într-o zi mi-a spus adevărul
că nu există nicio stație. gările aleargă împreună cu noi
dar ajung cu puțin înaintea noastră și ne pregătesc despărțirile.


într-o zi am aflat adevărul. nu există așteptare.