Ce-ai face dacă într-o zi mi-aș lua capul între mâini și ți-aș striga`n ureche cu buzele lui: Gangul meu preferat este viața ta… Gangul meu preferat este viața ta… Gangul meu preferat este viața ta…
Am scris propoziția aia de trei ori pentru că sunt paranoică. Trebuia să fie număr impar, că cică numerele pare fac trimitere la moarte. De-aia dacă te duci la o fată cu șase trandafiri galbeni se uite strâmb la tine. În cel mai fericit caz.
Mă legăn când merg. Piciorul drept mai în dreapta, și cu stângu` pășesc tot așa, înspre dreapta. Și după aia stângu`l dau mai în stânga, și cu dreptu` mă duc repede – repede după el. Și umerii îi legăn. Și dau și din cap. Dacă mă plictisesc, îmi mișc buzele de parc-aș murmura o rugăciune, iar cu privirea fixez un punct gol. Și`ți miros pașii în spatele meu, deși tu poate nici nu m-ai observat. Și mă opresc brusc, mă întorc și mă uit fix la tine. Și stau așa, mă holbez la tine, cu ochii mari și pătrunzători, tu te panichezi și`n fracțiunea de secundă în care te uiți la mine deja prin fața ochilor ți se perindă toate scenele horror pe care le-ai văzut vreodată, și te pregătești să`nfrunți cine știe ce grozăvie. Te gândești deja și cum va fi viața cunoscuților tăi fără tine. La fel, îți zic. Stai liniștit, că o să fie la fel, îți zic iar. Și`un fior pe șira spinării te trezește și te-aduce iar la realitate, iar în fața mea. De fapt nu eu ți-am zis asta, ci subconștientul tău panicat. Da` eu nu mă supăr. Ai voie să te gândești la ce vrei în fracțiunea aia de secundă panicată a ta. Parcă s-a și lungit un pic. Ai timp să te gândești și la câte lucruri ai făcut până acum și ce n-ai făcut și-ai fi vrut să faci. Păcat, îți zici. Hai lasă,c-alții au murit și n-au avut nimic, îți zic. Și mă-ntorc,continuându-mi pașii apăsați și meticulos numărați, în timp ce tu eziți câteva zeci de secunde în spatele meu, gândindu-te dacă să fugi în sens opus sau să vii după mine.
Mi se pare interesant când câte-o persoană te fixează cu privirea. Așa cum am făcut eu cu tine, spre exemplu. Eram în stația lui 336, în fața teancurilor de cărți cu miros de vechi, și petreceam cu privirea titlurile pe care le puteam desluși. Și te-ai pus repede tu`n fața mea, și acum nu mai știu istoria cui era scrisă în cartea aceea cu coperți negre și groase și roase la colțuri. Curiozitatea asta o să mă bântuie toată viața. Și te-am fixat cu privirea, sperând că poate, dacă nu te miști din loc, măcar văd prin tine. Nici nu te-ai mișcat, și nici n-am văzut prin tine. Ba culmea, ai început să te holbezi și tu…cu-aceeași privire fixă și inexpresivă cu care mă uitam eu la tine. Oare de ce se zice că ochii sunt oglinda sufletului? C-am o vagă bănuială că în ochii mei nu se citea istoria… nu știu cui.


P.S. Ochi de-ai tăi de aș avea i-aș fuma la o cafea…