Stă privind la ceruri, bleagă și suspină pe alee,
O ființă cam ciudată cu pretenții de femeie;
Așteptând fără busolă la un pas de disperare,
Să-ntrevadă-n plină ceață strategia viitoare.
Este vorba despre muza ce ne-a fost repartizată
(Elizeul e în criză și-a trimis una bucată)
Care-ajunsă din brodeală, într-un site de poezie
Cunoscut ca "Agonia" sau "Rampa spre nebunie",
Într-o amplă tentativă de-a afla care-i mai bun,
Mai cu cont în nemurire și mai fără gărgăun,
A luat la rând agonici și agonice cu stil
(Că-i bimuză și nu-i pasă de stamine sau pistil),
Și-a intrat la ei în case și-a-ncercat să îi inspire,
Dar la orice încercare, a cam rupt-o-n fericire:

A intrat la Victornada, care-a pus-o vrei nu vrei,
Când să scrie "osanale" pe la șarle și lachei,
Când să-i spună de iubire, când blesteme sau prostii,
Când să doarmă-n grădiniță ori să legene copii,
De-a ajuns să fugă-n lume că, de mai stătea nițel,
Ar fi dat, sărmana fată, în mintea lui Floribel.

Herinean a vrut s-o aibă dar i-a zis: dispari, că țip!
Tu ești șef, nu ne permitem decât o "rileișăn șip"!
Și, oricum, o agonie face cât o sinecură,
Nu-nțeleg ce te mănâncă să și faci literatură.
(Deși când, în comentarii, văd atac după atac,
Recunosc cinstit: și mie, îmi vine-ntr-un hal să fack).

La Cornel n-a vrut să șadă că, de-atâta analiză,
Îi venea să asoneze și să bage cuie-n priză.

A ajuns la Mătrăguna, dar n-a stat prea mult că, tipa,
Parc-ar fi avut în creier un etaj de la Antipa.
Diferența colosală ce-a făcut-o a fugi,
E că-n cap la Belladona, erau dracu' toate vii.

Și la Anghel își făcuse cuib în capăt de Ardeal
Tot sperând că întâlnise psihologul ideal
Dar, ținând-o-ntr-una trează, să-i alimenteze tunul
Spre a trage comentarii cu concluzii cât Șhogunul,
O tăie ca dintr-o cușcă și ajunse la alt om,
Remarcând în scurtă vreme c-a picat din cușcă-n pom.
Că, după o zi și-o noapte, și-a zis plină de năduf:
"Laurențiu scrie bine, dar problema e-n burduf".

Violeta a ținut-o, dar a șters-o și de-aici
(Era-n plus, stătea degeaba și-i era frică de bici).

A zbughit-o și la mare, pe la Norea-n pravalie
Și era chiar bucuroasă gestiunea să i-o ție.
Dar văzând că și Constanța este un oraș năuc,
Cu toți barzii-n băcănie și umorul tot în CUC,

S-a-ndreptat spre Manuela, care-a zis: "în cazul meu,
Ești în plus, că mister Potra, cică muză sunt și eu".

Cu Alberto ar fi stat însă o punea mereu
Să prepare la cafele pentru el și Dumnezeu,
Până când s-a săturat și l-a repezit, săracu':
-Da' ia lasă-l dom'le-n pace, mai bea una și cu dracu'!

Mădălina a convins-o, franc, în mai puțin de-o zi,
Că-ntr-o lume sexuală, numai muză să nu fi.

Moga nu era acasă, pe la el degeaba treci,
Studiază futurismul (ăl din anii douăzeci).
Și dacă-l găsea acasă, ar fi fost păcat de ea,
Trebuind să îl inspire în ritm clasic de manea.

Pe Malec a refuzat-o: "dacă vin la voi, e vai!
Ori mă jupuiți de vie ori mă țineți de cobai
Și mă obligați cu forța s-o inspir pe Sandra Brawn.
La așa literatură, angajați și voi, un clown!

Cu Mahmud n-a stat de frica la o existență-amară:
"Ești de mult în România, deci sărac. Ca-ntreaga țară".

A fugit la fel de iute și de la Anni-Lorei,
Căci Burgundia întreagă era în ograda ei.

Ghiță aștepta-n portiță precum însăși Cleopatra;
A pupat-o în engleză și rapid a dat-o gata,
Dar cum ea, de nenea Shakespeare, nu avea de loc habar,
I-a vorbit în greaca veche și-n chineza de bazar.
Și, rupând colaborarea, schimbă cursul și se duse
Cu tristețe și speranțe, la epigramistul Ruse.

Care o trezea tot timpul pentru replici colorate
Necesare-n agonie și la toți NeBunii date.
Și, cum la juma' de oră, parc-o lua la plici-Prigoană
A făcut rapid ca trenul și a luat-o iar la goană.

S-a plimbat o zi cu Katy pe o pajiște de flori,
Dar prea se răstea la viață, evadând din joi în zori.

Și la Silvia intrase, iar pășind cu ochiul stâng
(Tot spunea că ninge-aiurea și că toți bărbații plâng).

Siliștean gândindu-și zborul s-a oprit pe ochi de clipă
Și întors de ne-nțelesuri a iubi plecând aripă
Să lumină Domnu-n păsări nici a ști gândind nu este
Mai întors în dor cu doruri culmea ceasului poveste
Și scrântindu-i înțelesul într-un cuc de ceas agonic
Dusu-s-a la fel venire arză-i anotimpul fonic.

A avut apoi probleme cu Bandita Merișor,
Că în delays de noxembre lupii explodau în cor.
Și, chiar de s-a străduit să-i dea sfaturi ca o doamnă,
A fugit de teamă să n-o ucidă ca pe-o toamnă.


Și, sătulă de speranțe, nedorind ca să mai steie,
Stă privinnd la ceruri, bleagă și suspină pe alee.
Apoi, hotărând că-i timpul să se-ntoarcă-n Elizeu,
Sparse-un geam la o vitrină și răcni spre siteul meu:

"Ia duceți-vă la dracu', că nu văd cine v-acuză!
Oricum scrieți fără cap. Merge, deci, și fără muză!