NOTÃ: Citind și recitind poezia eminesciană, am observat că, în versurile sale, Poetul Nepereche își pune și ne pune numeroase întrebări. Cu scopul de a ne reaminti, cât mai des, de Eminescu dar și cu intenții umoristice, am căutat, tot în opera Poetului Național, posibile răspunsuri la aceste întrebări. Cuvintele de legătură (cele care nu sunt în ghilimele) aparțin subsemnatului; în rest, Eminescu întreabă... și tot el răspunde.

- „Iar te-ai cufundat în stele/Și în nori și-n ceruri nalte?”… Numai pentru moment… „La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite”.
- „Moșule, mergi de te culcă, nu vezi că s-a-ntunecat?”… Când credeam că am sedus-o… „Astfel zise mititica”.
- „Spuneți că-i omul o lumină/Pe lumea asta plină de-amaruri și de chin?”… În general da, pentru că… „Ușoare sunt viețile multora”… și… „Unii plini de plăcere petrec a lor viață”.
- „Dar cum ai vrea să mă cobor?”… Rapid… „Ca țiganul, care bagă degetul prin rara casă”.
- „Ce-ți pasă ție, chip de lut”?... Nu-mi mai pasă, chiar deloc… „De vorbiți mă fac că n-aud”.
- „Ați mai purta osânda ca vita de la plug?”… Păi ce să facem… „Ce e scris și pentru noi/Bucuroși le-om duce toate”.
- „De ce te temi? Au nu ești tu cu mine?”… Mă tem, pentru că ești urât ca noaptea, în timp ce eu sunt frumoasă ca o stea… „Tu ești o noapte, eu sunt o stea”.

Va urma!