Kenan din Basarabi, stagiar în biroul nostru, a primit cadou de la fratele lui, navigatorul o motoretă, o minunăție. Bijuteria avea 99 cmc, dar a declarat la Poliție numai 49 cmc… a scăpat astfel de taxe, impozite, dar cel mai important lucru, că nu necesita număr de înmatriculare și carnet categoria A pentru condus pe drumurile publice.
Consumă foarte puțin și am declarat-o sau omologat-o: mașina noastră de teren!
Era o plăcere de condus și nu mai putem să-i luăm plăcerea lui Kenan care toată ziua ne îndemna,
- După amiază mergem la km. 45, mâine dimineață la km. 48, după amiază la km. 52, poimâine la Cumpăna, răspoimâine la Agigea! Și astfel ne făcea planificarea pe o săptămână, două înainte.
Când alergam cu viteză uitam de tot, aveam senzația de libertate supremă, simțeam vântul cum ne învălmășește părul iar aerul nu opunea nici o rezistență și parcă ne îndemna… mai repede! În serpentine rămâneau adânc întipărite urmele roților și două urme de praf iar pe drum drept se uneau întruna groasă ca un vârtej ce alene se depunea înapoi, puturoasa!
Ne recunoșteau toți mecanicii. Mergeam așa la toate utilajele și vorbeam cu oamenii dacă era cazul, căscam ochii la defecțiunea care i-a imobilizat, si luam decizii înțelepte,
- Te duci la atelierul de reparații! sau chemam trailerul, ori echipele de intervenții prin stații. Eram neobosiți și ne bucuram, că abia aștepta motoreta să se avânte, mai departe! Cunoșteam situația mai bine decât șantierele, care nu mai puteau să facă mișto de noi, la comandamentul cu generalul Ion Vasile.
La comandament mergea directorul sau inginerul șef și obligatoriu Șeful
mecanizării, sau eu… ca cel mai bătrân din birou după șeful.
Într-o zi la prânz îi spun lui Kenan,
- În pauză mergem peste drum! în paranteză canal. Am văzut niște nuci în depărtare, vreau să fac dulceață! Știu că este grozavă!
- Este nemaipomenită, căluțul abia așteaptă… la drum! răspunse Kenan.
Și astfel am plecat, în zarea zărilor. Kenan,neînsurat nu îi ardea de nuci
- Eu mă culc! își face semnul dreptcredincioșilor și se întinde în iarbă.
Eu, mă urc în nuc care era plin. Nu a trebuit să mă sui prea sus. În timp ce punga mea de nailon, se umplea văzând cu ochii, zăresc două fete ieșind din iarbă, apropiindu-se de mine și de nuc atât de repede că nu am putut spune nimic,
- Ce faci acolo? mă întreabă una dintre ele,
- Adun nuci, diseară trebuie să mă dau mare la soție, vreau să fac dulceață!
- Nu știi că e păcat să te urci în nuc? Este pom sfânt, uite pe la poale câte nuci sunt și nu trebuie să te urci după ele. Coboară imediat!
Fără să mai spună nimic, au pus mâna și au început să adune nuci iar eu până m-am dat jos, a trebuit doar să țin punga, că… gata s-a umplut.
Aveam acuma nuci prea multe culese și am strigat
- Kenane… n-ai o pungă? Ele râdeau de punga mea,
- Nu-ți ajunge nici pentru jumătate de borcănel! și mi-au dat ele o pungă frumoasă, încăpătoare; ne-am așezat în iarbă și am sporovăit toți patru., nu mai știu ce. Erau agronoame, economiste nu contează, nu contează dacă erau măritate…
*agronoame-absolvente al facultății de agronomie

Ne-am adus aminte de București, de tinerețe și ne venea să plângem, și ne venea să râdem iar când a venit ora unu fără un pic ne-au spus,
- Noi vom fi și mâine, si poimâine, totdeauna aici, la nuci fiindcă ne-a plăcut să stăm de vorbă cu voi!
Eram tineri, erau drăguțe, dar ne așteptau muncitorii, țăranii și generalul.
Fir-ar el să fie de canal, de agronomie și economie!
Peste încă o zi au spart canalul, ar fi trebuit să mergem la nuci pe jos, pe la cote diferite, să ne ținem de frânghii, să urcăm și să coborâm taluzuri, cred că ne-ar fi trebuit două ore la dus și patru la întors… și nu am mai fost la nuci!
Erau într-adevăr drăguțe și râdeau mult. Cred și acum că erau două sfinte, miercuri, joi și ….vineri.
Nu te gândi la prostioare… doar am râs n-am avut timp de altele.

Din ziua aceea nu mi-a mai plăcut ce făceam - bine că mi-au schimbat șeful și a venit Stănică zis Urzică, căruia îi plăcea la comandamente iar eu cu Kenan, dădeam rasol la situații și fugeam pe la cinematografe. Ce bune filme am văzut în timpul orelor de program!
Nu mă întrebați curioși cum se numeau, nu știu, doar că din când în când mă trezeam și strigam tare,
- 15.10.167 (indicativul unui buldozer) si Kenan îmi răspundea instinctiv,
- Preeezent!
Și… râdeaaaam… eram tineri doamne sau doamnă.