Nu-mi neg infantilitatea
o sap adânc
cu un toc cui
sub ploaie,
nu mai pot îngropa priviri
în mine
am ajuns la o limită
ultima a fost albastră
cu surâs de sânge îmi desenează pe inimă,
sufletul meu e bun de praf de cretă
pus pe trotuare sub talpile tuturor
într-un cerc cu două puncte sau trei.