Dragul meu, nutresc pentru tine sentimente de sinceră compasiune, dat fiind că: azi mi-ai spus în cuvinte verzi că n-ai dormit, veci, în fân.
Auzi, cea mai plăcută senzație este când te atinge firul uscat pe gleznă și-ți urcă-n stomac zbateri nefirești. Am mai simțit apoi, când mi-am înfundat capul, că ceva mă pipăia voluptuos după ureche, ca și când m-ai pregăti pentru festinul nostru tradițional cu miere, alune și scorțisoară, pe un șlagăr la modă. Ultima oară când am stat așa, cu fața la stele, aveam vreo nouășpe ani, părul tuns scurt și țineam degetele încrucișate să n-ai ghinionul să mă pierzi. Alături era un altul, plin cu coșuri pe fată, zburlit de teroarea posibilei bărbații și împiedicat în prepoziții și presupuneri nefondate. Ce m-a frapat este că a devenit tată de familie, respectabil, cu dacie papuc și copil pe nume. Altădată, tot în creierul munților, într-un pod plin de păcate, ne-am alintat noi fetele, cu fustele înnodate. Afară răcoare, măgarul Ilie țipa ca un descreierat că apune soarele. Îmi era frică de gâze, de șoareci, de iele. Ai venit, ți-ai apăsat buzele pe pleoape, mi-ai prins tălpile între drumurile tale, era 1 Mai Muncitoresc, începuse să cadă zăpada peste fluturi. O, ce minunat visam! M-am trezit în fierbânțeală și respirând încă aroma ta de rock cu plete, erai demult pe țărmul mării, căutai perle în cuvintele alteia, cortul nostru zăcea sfâșiat de atâtea fluxuri și refluxuri stângace.

***

îmi mănanci cireșele tu Ramono
mă pui la grea încercare când te pliezi pe coarda trasă între două puncte emisferice de bună seamă, la un capat eu cu necazurile vai de capul meu, la celălat ești tu literară și ferice dând din aripioare cristaline peste o realitate care nu e a mea și nici nu știu
cum să penetrez castelul tau ferecat pe dedinafară cu fire de bumbac și cârpe vechi pe care cineva a scris : Nonsalanță, și altcineva a brodat : Victorie, și un al treilea a făcut o căpiță din noi și zace tolănit pe ea cu o floare în gură din care rupe petale de mă iubește număiubește mă știe număvrea e o dragă baopaparudă obarză cucioc cu lentilă de telescop ba un trombon auriu în sala de operație când ai nascut un prunc de doi gemeni și ai avut o viață eu nu, ai crescut copii, eu nu, mă lăsai afară să aștept cu limba scoasă urlând la capița de fân care se deforma pleoștită de ploi, de aniversări, de parastasuri când puneai lumânări în pomul de crăciun și îmi scoteai și mie o crăticioara cu resturi de melancolie bea băiatule ziceai ștergându-ți o lacrimă, un fel de regret, că îți păsa de mine ziceai, de frigul meu din oasele bătrâne da nu arătai nimănui că în spatele casei țineai o mumie vie care să-ți aducă noroc, să bată covoarele vinerea, să aduca bucurie cu toptanul, să te mângăie când ți-e a nedragoste și să moară când i-ai zis că nu mai sunt cireșe în pomul tău plin de flori..