Am înțepenit într-o eroare lacustră, nu pot să mai folosesc decât timpul trecut. Trecut prin toate ploile lumii, zdruncinat din adâncuri ca-ntr-o caruță deșanțată, amestecat cu un malaxor de plămădit iluzii. Mintea îmi refuza un transfer logic catre un ce va fi atât de posibil, palpabil și apropiat. Purtai în tine amestecul acela de bumbac înfiorat de briză și mângăiai absorbit corzile, mă prelingeam pe ușa casei tale, ca o ursită indecent scrijelită pe toc. Rămâneam cu brațul plin de margaretele din care visasem să-mi fac buchet de mireasă, cu tălpile subțiate de drumurile dus-întors la tine și împleteam cu râvnă de penelopă pulovere lungi, să-mi acopere dușumeaua trasată cu rascruci. Erai aproape, amenințându-mă cu liberatea lecturilor din tren, cu duete răsuflate de saltimbanci, purtând o coridă cu eșarfa revederii. Treceau vagoane, aducând la lumină neputința mea de licurici ziua. Ai facut atunci țândări bibeloul-balerină roz de un prost gust remarcabil pe care-l așezasem la intrare. Era o expoziție cu vânzare tot ce-ți propuneam, programul era scurt, literele aldine, pe buze îți lăsam un semn de exclamare îngrețoșat de vină. Era ultima noastră noapte, mă arunc în dreapta unui taximetrist care nici măcar nu observă că sunt femeie. Ii povestesc
de-a fir a păr că-s a visurilor tale, cea pe care o clătești în ligheanul albastru de câte ori ai nevoie de soare.

****
Ce tot dai zor aici cu romantismul ăsta desuet și cu amintiri de dincolo când pe mine mă critică toți de greșeli de ortografie și de o falsă infatuare a unei epoci. Nu îți dai seama că falsific zilele, că fur tinerețea ta din poșetă, că mă dau drept un scafandru priceput la femei dar și la psihologia de grup, un fel de maestru de ceremonii cu cioc și mustață Dali tolănit în fotoliul cu rotile de unde strig despotic: adu-mi cafeaua, dă-mi papucii, spală-mi cămășile, fii ceva mai rapidă, deabia te miști împleticită vaidecapultău, la voi în sat nu aveau alta mai harnică, degeaba te uiți la mine cu ochi triști de iepure roz la un bal cu neveste de rezerviști, nu mă impresionezi și-ți scad și din salariu obrăznicia și telefoanele care le dai lui fiitu pe banii mei nesimțit-o ca să te plângi de mine, ca să mă defăimezi cititorilor mei și creditorilor mei care ne dau afară din nefericirea zilelor mele și din grajdul în care mă ți legat de pat cu olița la cap, cu o carte neîncepută plină de crime și iubiri care nu se întâmplă, de mizeria în care trăim de atâția și atâția ani și nu ai curajul să fugi și nici să mă omori și nici să îmi faci dracului un copil, un moștenitor genetic, știi ce? ia anulează taxiul, ia dezbracă-te și vino să mai încercam o dată patul, poate azi reușim, nu e așa că mă iubești puțin darling?