agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-06-29 | [This text should be read in romana] |
Visat în mai 2006
Amurg. Clar obscur la mal de mare. Nisip, palmieri, ferigi uriașe. Pe fundal, verde invaziv care lasă doar o fâșie subțire, nisipoasă, între lizieră si luciul apei. Exotism ieftin dar cu efect asupra mea. Nemișcare. Apa mării e oglindă, fără infima tulburare. Pare o poză de pliant comercial, sclipind cu un verde pal satinat, aproape ivoriu. Stăm in tihnă la mese rustice, o ceată numeroasă, sub umbrelele mari din frunze cât un stat de copil. Dialogăm alene, surprinși dar încântați de strălucirea pe care au căpătat-o, în jocul de lumină dintre cer și apă, liniile de contur ale trupurilor noastre. Mă încredințez împăcat acestui paradis anonim, acestei guri de rai lipsită de piciorul de plai tradițional și inevitabil. Poate că tocmai din această cauză imi place așa de mult, pentru că nu are nimic de acasă, nimic din ceea ce mi-e cunoscut. E îndepărtat și altfel iar neclintirea îi împrumută locului o siguranță care mă delectează. Clipă de răgaz, de adăpost. Rutina, agitația, disperarea cotidiană de a trăi sunt departe, nu mai au nici un nume pe fâșia de plajă dintr-un ținut fără identitate și timp. Ne zâmbim unii altora preafericiți de surghiunul care ne lipsește de asfalt si slujbă, de dorințe și ambiții. Contemplare, mulțumire și recunostință pentru faptul de a fi aleșii acestui experiment, călătorie, aventură, fie ce o fi. Într-o secundă, întuneric absolut. Negru. Beznă. Nu mai văd nimic din peisajul paradisiac. Nu mai zăresc pe niciunul din cei cu care stăteam la masă. Totul e negru. Îmi dau seama că nu am nici o certitudine referitoare la mine. Nu mai am nici o garanție că pot fi pe undeva, nu pot să mă raportez la nimic. Nu știu unde sunt sau dacă mai sunt. Știu doar negru total, pur, sută la sută, care nu acceptă nici o intruziune. Îmi dau seama că ceva fundamental s-a schimbat. Mă gândesc ca așa o fi când nu mai ești. Poate că nu mai exist și asta dezleagă o spaima sălbatică care urlă animalic în mine și care omoară orice regrete. Ca o felină înfricoșată aș vrea să-mi înfig adânc ghearele într-o certitudine, să zgârii întunericul, să-l escaladez și să mă salvez din neștiutul acesta terifiant. Simt groaza, deci ar trebui sa exist undeva dar nu mă pot identifica fizic, nu dau de mine cel obișnuit. Doar o cufundare într-o crudă obscuritate, din care constat că sunt parte. Mai încerc odată să mă agăț de lucrurile cunoscute și caut deasupra, acolo unde, de obicei, era cerul. După clipele de panică și debusolare, după senzația de cădere în hăuri, altele decât cele știute, am surpriza să descopăr bolta cerească în firescul ei dintotdeauna. Spaima aceea organică își intrerupe continuitatea dintr-o dată, ca o panglică tăiată de foarfecă. Din negrul monolitic care înghitise ființe, pământ, aer și apă a rămas doar o noapte înstelată. Una ceva mai aparte însă, luna și stelele sunt de culoare verde fosforescent. Luna pare un organism viu pentru că pulsează asemenea unei inimi iar zvâcnirile ei ciclice eliberează halouri luminoase care glisează cu lentoare, înfășurând stelele. În înalt, lumina țese broderii evanescente care întrupeaza șerpi și fluturi, scarabei și păuni, fantasme captive ale unor aurore boreale care mă călăuzesc în delir. î
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy