agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2946 .



Unui iubitor al cinstei sale, despre calomniatori
personals [ ]
(Scrisoarea a 136-a)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Velimirovici_Nicolae ]

2006-08-22  | [This text should be read in romana]    |  Submited by error




Unui iubitor al cinstei sale, despre calomniatori
(Scrisoarea a 136-a)

Te superi pe calomniatori. Până acum, spui, ai dat în judecată 44 de calomniatori! Ti-au vătămat onoarea. Au răspândit neadevăruri despre tine, despre caracterul tău, despre faptele tale precum și despre familia ta. Þi-ai cheltuit o mare parte din avere judecându-te cu calomniatorii. Zici că viața ți-ar fi frumoasă dacă n-ar fi pe lume acei afurisiți defăimători, dar ei ți-au făcut viața de nesuferit, iar tu te chinui și te consumi ca să îți aperi onoarea de orice defăimător.
Într-adevăr, ceea ce îți fac ei este necreștinesc, dar și tu te lupți împotriva lor printr-un mijloc necreștinesc. În primul rând, adu-ți aminte ce a făcut începătorul credinței noastre când era clevetit. Ca o oaie spre junghiere S-a adus și ca un miel înaintea celui ce îl tunde nu deschidea gura Sa.(Fapte 8,32)1. Dar iată și exemplul unui împărat pământesc. Împăratului Constantin cel Mare i s-au înfățișat odată câțiva lingușitori și au început să clevetească pe unii oameni răi, ce își defaimă și își clevetesc împăratul. Însă acei clevetitori, pare-se, nu s-au oprit doar la acele vorbe mincinoase, ci s-au folosit și de o altă înfricoșătoare ticăloșie și anume: au mers la o statuie din marmură a împăratului care se afla în cetate și au lovit-o cu pietre și fiare până ce au sluțit de tot chipul statuii, i-au rupt nasul și i-au găurit fruntea. Împăratul Constantin le-a ascultat pâra în tăcere, după care și-a pipăit cu mâna fața, nasul și fruntea și a răspuns: Și fața mi-e curată și fruntea mi-e sănătoasă și nasul e la locul lui!
S-au rușinat lingușitorii și au fugit din fața împăratului.
Cine, după Fiul lui Dumnezeu, a fost mai clevetit pe lume decât sfinții apostoli? Dar gurile clevetitorilor sunt închise de țărâna mormântului, iar apostolilor li s-au ridicat biserici. Dacă sufletul tău este sănătos și curat înaintea lui Dumnezeu, cu nimic nu îl pot vătăma minciunile omenești, nici cele drăcești. Ne-o dovedește experiența tuturor oamenilor cu capul pe umeri de când veacul până în ziua de astăzi. Această experiență o arată și împăratul cel înțelepțit de Dumnezeu prin următoarele cuvinte: Buzele care spun adevărul vor dăinui în veac, iar limba grăitoare de minciună numai pentru o clipă.(Pilde 12,19)
Așadar, nu te mai chinui și nu te mai consuma; nu-ți mai apăra cinstea de cei lipsiți de cinste, fiindcă sunt ca un sunet care trece. Mai bine apără cinstea lui Dumnezeu și Dumnezeu o va apăra pe a ta. Iar cinstea lui Dumnezeu se apără prin păzirea și răspândirea adevărului lui Hristos. Pace și bucurie de la Domnul.

1. Atragem atenția asupra faptului că citatele biblice au fost date în conformitate cu traducerea sârbească folosită de Vlădica Nicolae(n.tr.)


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!