agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3659 .



Unui uniat, despre schimbarea credinței
personals [ ]
(Scrisoarea a 139-a)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Velimirovici_Nicolae ]

2006-08-28  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Nicole Chinez




Unui uniat, despre schimbarea credinței

Scrisoarea a 139-a

Introdus în bibliotecă de Chinez Nicoleta


Unul dintre mai-marii bisericești din localitatea voastră te-a speriat spunandu-ți: Blestemat va fi cel ce schimbă credința în care s-a născut. Temându-te de blestem, întrebi: chiar așa stau lucrurile?
De ar fi stat așa, blestemați ar fi fost toți strămoșii noștri păgâni care au părăsit credința lor în idoli și s-au botezat în credința lui Hristos. Blestemați ar fi fost- cutremurându-mă o spun- și Sfinții Apostoli, care au lăsat ei înșiși credința jidoveasca, înduplecându-i și pe mulți alții să o lase. Blestemați ar fi fost și Sfinții noștri părinți Chiril și Metodie, creștinătorii slavilor, cei dintâi care au adus flacăra dreptei credințe strămoșilor noștri slavi din Carpați și Moravia. Blestemat ar fi fost și sfântul țar Boris, care i-a creștinat pe bulgari; și Sfântul Grigorie, care i-a creștinat pe armeni; și Sfânta Nina care i-a creștinat pe gruzini; și Sfântul Patrick, care i-a creștinat pe irlandezi; și Sfântul cneaz Vladimir al Kievului, care i-a creștinat pe rusi. Dar dacă sfinții sunt blestemați, cine este atunci binecuvântat? Înfricoșător lucru este a pune blestemul în legătură cu cei mai binecuvântați dintre copiii lui Dumnezeu- Dumnezeu să ne miluiască!
Să întoarcem acum problema și pe altă față. Poate că cel care te-a speriat atât de mult cu blestemul s-ar apăra zicând: Nu m-am gândit la păgâni, ci la cei născuți creștini, adică la cei care sunt botezați într-o Biserică creștină , dar lasă acea Biserică și trec în alta.
Ce putem răspunde la aceasta tu și cu mine? Să ne rugăm Domnului Dumnezeu și să-l întrebăm pe domnul cu pricina următorul lucru: dar dacă cineva este născut în luteranism, dar lasă luteranismul ca să treacă la uniați, oare e blestemat? Nu, de o mie de ori nu, va spune el. Bineînțeles că așa va spune.
Așadar, când auzi atare cuvinte din partea lui, întoarce-te spre răsărit și spune: Cu adevărat, nu este blestemat nici cel care s-a născut uniat și se întoarce la credința veche a strămoșilor săi, la credința ortodoxă, credința Sfinților Chiril și Metodie și a Sfântului Vladimir al Kievului și a Sfântului Vatlav al Cehiei și al Sfântului Procopie din Carpați și a Sfântului Boris al Bulgariei și a Sfântului Sava al Serbiei și a Sfântului Petru al Muntenegrului. Nu este blestemat câtuși de puțin, ci este binecuvântat așa cum sunt binecuvântați și acei sfinți bărbați. Iar ei sunt binecuvântați în amândouă lumile, între îngerii din ceruri și între popoarele lui Dumnezeu de pe pământ, acum și în veac. Amin.
Să ai parte de pacea și bucuria Domnului.









.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!