Monahului Sava, despre atacurile împotriva monahismului
(Scrisoarea a 161-a)

Voi, monahii, sunteți atacați, zici tu, foarte puternic atacați.
Unii vă atacă pur și simplu pentru că nu îndrăznesc să atace pe altcineva, întrucât știu că voi nu le veți răspunde, nici nu-i veți da în judecată.
Alții vă atacă fiindcă ar vrea ca pe toate să le facă materiale și să le pună în slujba trupului.
În fine, alții vă atacă pur și simplu fiindcă nu suportă neschimbarea rânduielilor bisericești.
Aceștia văd cu uimire cum în actualul vârtej de schimbări fără contenire numai Biserica rămâne neschimbată, ca o stâncă în mare, de care se sparg valurile.
Să lăsăm deoparte atacurile la persoană– legământul monahului este să rabde și prin răbdare să-și mântuiască sufletul. Cine va răbda până la sfârșit, acela se va mântui, a zis Cel care știe și vede toate.
Să luăm numai atacurile făcute din principiu, în temeiul unei anumite propuneri sau unui anumit plan.
Dacă s-ar realiza, aceste propuneri de principiu din partea celor ce vă atacă ar aduce în mod inevitabil nimicirea monahismului din Biserica Ortodoxă și prefacerea mănăstirilor în ceea ce au făcut din ele ateii din Rusia, în ceea ce englezii numesc „prăvălii de curiozități” sau în muzee, terenuri de sport s.a.m.d.
Dar o asemenea prefacere ar jigni nu doar cele mai sfinte suflete din istoria noastră, care prin ctitoriile lor au sfințit acest pământ și l-au împodobit ca și cu niște
stele, ci și întreg poporul nostru drepcredincios. Atacurile asupra mănăstirilor noastre sunt deosebit de jignitoare în acest An al pocăinței, când poporul nostru se îndreaptă mai mult decat oricând către aceste locuri sfinte ca spre niște sanatorii duhovnicești, ca să își curățească, să își îndrepte, să își împrospăteze și să își învigoreze sufletul. Căci pentru poporul drepcredincios, mănăstirile sunt, în primul rând sanatorii duhovnicești, unde se caută sănătate, mângaiere și insuflare pentru suflet. Nici unui om din popor nici prin cap nu-i trece să prefacă ceea ce a fost rânduit pentru suflet în banchet de hotel pentru trup. Iar de vreme ce nici împărăteștii ctitori ai acestor locașuri sfinte nu au dorit aceasta, nici poporul cel împărătesc nu o dorește, se naște întrebarea: „în al cui nume doresc aceasta cei care vă atacă și vă critică?”
Întotdeauna este de dorit ca toți creștinii să fie mai buni decât sunt, cu atâta mai mult în ce-i privește pe călugări, ale căror legăminte sunt cele mai duhovnicești și cele mai aspre. Dar cum să ceri schimbarea destinației mănăstirilor pentru că unii călugări sunt nepăsători față de legămintele lor?
Dacă cineva din tagma duhovnicească a căzut în material să pretinzi ca din această pricină o rânduială duhovnicească să fie prefăcută în cenușă a materiei?
Pretenția satanei față de Hristos ca Acesta să prefacă piatra în pâine- așadar ceva material în ceva tot material- pare mai puțin primejdioasă decât pretenția unora dintre contemporanii noștri ca duhul și tot ce este duhovnicesc să se prefacă în paine, în cenușa.
De-altfel, cine știe ce vremuri vin; aurul duhovnicesc întotdeauna se poate preface lesne în hârtie, însă hârtia nu poate fi prefăcută ușor în aur.
Pace ție și bucurie de la Domnul.