Predică la Duminica a XIII-a după Rusalii
(Despre preoție și pastorație)

Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard,
a săpat în ea teasc, a clădit un turn și a dat-o lucrătorilor... (Matei 21, 33)

Iubiți credincioși,
În mai multe locuri din Sfînta Scriptură, lumea pe care a zidit-o Dumnezeu este asemănată cu via. Cel mai clar spune însăși Evanghelia de astăzi: "Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie". Acesta este Însuși Dumnezeu, Stăpînul cerului și al pămîntului, Care a creat toate cele văzute și nevăzute și a zidit lumea ca pe o vie a casei Sale! În alt loc spune Mîntuitorul: Eu sînt vița cea adevărată și Tatăl Meu este lucrătorul... Eu sînt vița, voi mlădițele (Ioan 15, 1-5). Proorocul David aseamănă și el lumea cu via și se roagă pentru desăvîrșirea ei, zicînd: Doamne, Doamne, caută din cer și vezi și cercetează via aceasta pe care a sădit-o dreapta Ta și o desăvîrșește pe ea (Psalm 79, 15-16).
Oare de ce aseamănă Dumnezeu lumea cu via sau cu grîul gata de seceriș și nu cu altceva? Pentru că atît via cît și grîul sînt cele două roade de frunte ale pămîntului care țin viața trupească a oamenilor. Apoi, pentru că pîinea și vinul, prin Sfînta Liturghie, se prefac în Trupul și Sîngele lui Hristos care mențin viața duhovnicească a sufletelor noastre. Că precum pîinea și vinul "întăresc inima omului" așa Sfînta Împărtășanie întărește credința, iartă păcatele și mîntuiește sufletul omului credincios. Pîinea și vinul, la care adesea este pomenit și untdelemnul, sînt alimente de bază ale omenirii care au un dublu caracter sacru, căci hrănesc atît trupul cît și sufletul prin jertfa liturgică.
Dar via, adică lumea sădită de Dumnezeu, nu a fost lăsată la întîmplare, nu a fost părăsită de El. Dimpotrivă, de la început lumea a fost ținută sub pronia divină; căci după ce a sădit-o Dumnezeu, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn de pază și a dat-o lucrătorilor iar el s-a dus departe (Matei 21, 33). Vedeți grija lui Dumnezeu pentru lume? A sădit-o cu propriile Sale mîini, făcînd pe om după chipul și asemănarea Sa; a îngrădit-o cu gard împotriva hoților, adică a îngrădit lumea cu poruncile și învățăturile celor două Legi a Vechiului și a Noului Testament, cu canoane și Sinoade ecumenice care apară unitatea și adevărul dreptei credințe. Apoi, în mijlocul viei, Domnul "a săpat teasc", adică a făcut altarul de jertfă, pe care se aduce, prin Hristos, jertfa liturghică pentru mîntuirea întregii lumi. Ba, mai mult, Dumnezeu "a clădit un turn de pază și a dat via lucrătorilor, iar El S-a dus departe". Turnul de pază este Biserica întemeiată de Iisus Hristos ca un turn de veghe și apărare împotriva diavolilor, a sectelor și a tuturor smintelilor și păcatelor care ucid sufletele noastre.
Deci, cînd toate acestea au fost săvîrșite, adică lumea a fost răscumpărată și Biserica întemeiată, Domnul nostru Iisus Hristos a încredințat via Sa, adică lumea, Bisericii și Evanghelia "lucrătorilor", adică Apostolilor, episcopilor și preoților. Ei sînt lucrătorii viei lui Hristos. Lor li s-a încredințat întreaga operă de propovăduire a Evangheliei, de slujire a Bisericii, săvîrșirea Sfintei Liturghii, învățătura și apărarea credinței ortodoxe, sfințirea oamenilor prin harul Duhului Sfînt, revărsat prin lucrarea celor șapte Sfinte Taine, paza viei prin împlinirea poruncilor evanghelice și aducerea roadelor la vreme. Iar roadele viei sînt sufletele mîntuite prin lucrarea faptelor bune. Slujitorii Bisericii sînt lucrătorii Evangheliei, adică împreună lucrători cu Hristos, cu îngerii, cu Apostolii și cu toți sfinții la mîntuirea și înnoirea lumii.
Vedeți ce mare este misiunea apostolică și harul preoției? Slujitorii Bisericii conlucrează cu Însuși Dumnezeu, cu cele trei persoane ale Preasfintei Treimi și cu toate puterile cerești. Prin jertfa liturgică ei unesc cerul cu pămîntul, coboară pe Hristos pe sfintele altare și în inimile oamenilor. Prin cuvintele lor leagă și dezleagă păcatele lumii, scot sufletele din iad și demonii din oameni. Prin harul dumnezeiesc pe care îl au de la Hristos, împart Duhul Sfînt credincioșilor prin cele șapte Sfinte Taine, sfințesc, dezleagă, binecuvîntează, călăuzesc pe calea mîntuirii, învață, mîngîie sufletele iubitoare de Dumnezeu. Ce cinste mai de preț căutăm? Sau ce har dat oamenilor este mai mare ca acela al preoției? Episcopii și preoții sînt urmașii direcți ai Sfinților Apostoli. Ei sînt datori să lucreze cu timp și fără timp via lumii creștine și să adune cît mai multe roade, adică fapte bune și suflete curate, vrednice de Împărăția lui Dumnezeu.
Iubiți credincioși,
Prima datorie a preotului în parohie este să săvîrșească sfintele slujbe cu toată evlavia, începînd cu Sfînta Liturghie. Altarul bisericii din fiecare sat este simbolizat de "teascul" pe care l-a săpat Dumnezeu în via Sa, cum ne spune Sfînta Evanghelie de astăzi. Că precum în teasc se prefac strugurii în vin, așa pe Sfînta Masă din altar pîinea și vinul se prefac în Trupul și Sîngele lui Hristos în timpul Sfintei Liturghii. Cu cît va sluji cu mai multă evlavie și vrednicie sufletească, cu atît va dobîndi mai mult dar de la Dumnezeu, va umple biserica de credincioși și va aduce mai multe suflete pe calea mîntuirii.
A doua datorie a preotului este să învețe pe credincioși dreapta credință, adică să-i catehizeze cu timp, și fără timp, prin predici bune, practice, izvorîte din inimă; prin explicarea Sfintei Scripturi în duh ortodox, prin citirea în biserică și acasă de texte patristice, cărți de călăuză duhovnicească, învățături morale necesare tuturor și mai ales copiilor și tinerilor. Aceste învățături formează "gardul" Bisericii, cu care a îngrădit Dumnezeu via Sa. Precum orice vie fără gard este furată și stricată de străini, de vierul cel sălbatic, adică de diavolul, cum spune psalmistul, tot așa și credincioșii din parohie, dacă nu sînt educați religios și deprinși cu iertarea, cu rugăciuni, cu postul și cu citirea cărților sfinte, se răcesc în credință, sînt indiferenți față de Biserică, devin îndoielnici, necredincioși, bețivi, imorali și unii sînt amăgiți și atrași de secte.
A treia datorie de mare răspundere a preotului în parohie este să păzească via lui Hristos. Turnul de pază zidit de Dumnezeu "în via Sa" simbolizează Biserica, această corabie a mîntuirii lumii, care ne duce spre cele veșnice, ne scapă de duhurile rele cu care ne luptăm pînă la moarte, ne izbăvește de înecare în marea vieții și ne sfințește prin cele șapte Sfinte Taine, mai ales prin Botez, Mirungere, Spovedanie și Sfînta Împărtășanie. Biserica, prin preoți, apără dreapta credință și ajută la ridicarea sufletelor din iad și a celor căzute în robia patimilor și a păcatelor, înălțîndu-le spre Hristos și Împărăția Cerurilor.
Iată, pe scurt, marea datorie evanghelică a preoților și păstorilor (episcopilor) Bisericii lui Hristos. Ei sînt grădinarii creștinilor. De felul cum își împlinesc ei misiunea depinde realizarea roadelor cerute, adică mîntuirea lor și a sufletelor încredințate lor de Mîntuitorul Hristos. Pentru aceasta însă preoții și păstorii trebuie să fie de mici chemați și aleși de Hristos la slujirea Evangheliei Sale. Cei nechemați și nesfințiți prin hirotonie, adică prin punerea mîinilor episcopilor, nu au ce căuta în cler, căci preoția este slujire și har, iar nu funcție cu scop de "cîștig urît" și mîndrie. Apoi slujitorii trebuie să provină din familii sănătoase, ortodoxe, devotate Bisericii. La seminarii este bine să se aleagă tineri din familii model în toate, cu atestarea scrisă a duhovnicului respectiv. La studii, viitorii candidați la preoție să iubească mai mult ca orice rugăciunea, biserica, slujbele, studiul, viața morală, practica liturgică, spovedania deasă la două-trei săptămîni și practica duhovnicească în vacanțe pe la mînăstiri. Pentru căsnicie li se cere să caute soții bune, evlavioase, milostive, mame model în toate. Familia preotului trebuie să fie un exemplu viu pentru enoriași, adică să fie o casă cu mulți copii, modestă, binecuvîntată, legată permanent de Hristos, de enoriași și de biserică.
Evlavia, moralitatea, rugăciunea, cultura teologică, slujbele regulate la biserică, milostenia și rîvna pentru Hristos sînt virtuți de bază ale preoților, fără de care nu se pot mîntui nici slujitorii, nici credincioșii. "Preotul, spune Sfîntul Ioan Gură de Aur, trebuie să se jertfească, nu numai să jertfească", adică să se ostenească a spovedi pe toți enoriașii regulat în cele patru sfinte posturi, să se jertfească ziua și noaptea a menține sfintele slujbe după rînduială, a cerceta pe toți în casele lor, a împăca pe toți cei certați, a mîngîia pe cei întristați, a ajuta pe cei săraci și bolnavi, a hrăni pe toți fiii săi sufletești cu predici bune, pline de căldură părintească și cu cărți sfinte de rugăciune și învățătură.
Spune Mîntuitorul nostru Iisus Hristos în Sfînta Evanghelie: Eu sînt vița, voi sînteți mlădițele. Cel ce rămîne în Mine și Eu în el, acesta aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic (Ioan 15, 5). Hristos este vița, "tulpina viei", iar mlădițele care ies din tulpină sînt Apostolii, episcopii și preoții. Acei așa-ziși păstori de suflete, care au rupt legătura cu Biserica lui Hristos, nu mai au harul mîntuirii, căci s-au rupt de trupul Bisericii ca și mlădițele de viță și se usucă spre veșnica lor osîndă, că nu mai au legătură cu Hristos, cu Harul Duhului Sfînt, cu Tainele Bisericii, cu Sfînta Liturghie, cu Crucea, cu sfinții din cer și cu toți drepții. Iar păstorii adevărați sînt preoții care sfințesc slujba în sfintele biserici, care au grijă de turma încredințată lor de Hristos, care se roagă cu credință și trăiesc în bucuria Duhului Sfînt, care se luptă pentru Evanghelie, pentru credință, pentru mîntuirea credincioșilor lor. Fericiți sînt slujitorii pe care îi va afla Hristos făcînd așa și vai celor ce-i va afla dormind sau lenevindu-se!
Dar care sînt roadele pe care le cere Hristos de la slujitorii Bisericii? Precum roadele mlădițelor de vie sînt strugurii, tot așa roadele mlădițelor lui Hristos, adică ale păstorilor sînt sufletele mîntuite. Acestea sînt creștinii pe care preoții îi cîștigă prin pocăință și îi aduc la Hristos din cîrciumi, de la judecăți, de la desfrîu, de la secte, din robia păcatelor și a morții. Creștinii care ascultă de păstori, de Hristos ascultă, că zice Domnul: Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; iar cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă (Luca 19, 16). Dacă preotul slujește cu evlavie, învață pe toți, se roagă și face tot ce poate, dar credincioșii nu-l urmează, el va lua plata lucrătorului credincios, iar ei, neascultătorii, vor lua osîndă. Aceștia sînt ca via neroditoare, ca frunzele viei lovite de brumă care cad și se aruncă în foc.
Vai de credincioșii care nu merg la biserică din lenevire sau necredință! Vai de cei ce se rup de trupul Bisericii lui Hristos și cad în secte, că sectele nu duc la mîntuire, fiind rupte de vița vieții care este Hristos! Vai și de păstorii care nu se ostenesc să aducă roade la vreme din via încredințată lor! Adică smintesc turma, pierd sufletele și lasă să intre lupii în piei de oaie, adică sectanții în parohiile lor. Căci va veni Hristos, stăpînul viei, și pe cei răi cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor (Matei 21, 40-41).
Iubiți credincioși,
Vedeți ce mare este răspunderea preoților pentru sufletele voastre? Vedeți cît trebuie să se jertfească ei pentru mîntuirea credincioșilor? Mulți însă îi judecă și îi osîndesc, uitînd că și ei sînt oameni, că au familie și trebuie să se îngrijească atît de enoriași și de casa lui Dumnezeu, cît și de casele lor. Să știți că preoții ar putea fi mult mai devotați, mai buni, dacă ar fi alături de ei toți credincioșii satelor și orașelor noastre. Căci dacă preoții văd bisericile pline de credincioși, mai ales în sărbători, credința lor sporește, harul lucrează mai mult prin ei, predicile lor devin mai vii și pătrund în inima fiecăruia.
Iar cînd preoții văd mai mulți săteni la cîrciumi, la tîrguri și judecăți, decît la biserică în timpul Sfintei Liturghii din Duminici și sărbători, ei se întristează și slăbesc duhovnicește. Credem că preoții buni se datorează și credincioșilor buni, rîvnitori pentru Hristos; iar cei mai puțini buni se datorează și enoriașilor slabi în credință și indiferenți de mîntuirea lor. Dar fiecare va fi judecat după faptele sale de Dumnezeu, știutorul inimilor noastre.
De aceea, frații mei, vă îndemn să iubiți pe Dumnezeu și Biserica Lui. Iubiți pe păstorii Bisericii, ascultați de ei și vă rugați pentru ei, ca niște fii sufletești, că ei priveghează pentru sufletele voastre, ca cei ce vor da seamă (Evrei 13, 17). Vă mai îndemn să nu lipsiți în sărbători de la biserică, și să ascultați cu evlavie sfintele slujbe, mai ales Sfînta Liturghie. Hristos este de față în Sfîntul Altar și noi să lipsim? Maica Domnului cu toți îngerii și sfinții sînt în biserică și slăvesc pe Dumnezeu împreună cu preotul și noi ne ducem atunci la plăceri și la beții? Nu uitați să pomeniți pe preoți la rugăciunile voastre, din dragoste și din datorie, că sînt sfințiți de Hristos și poartă în ei Harul Duhului Sfînt.
Să rugăm pe marele Arhiereu Iisus Hristos, Păstorul și Mîntuitorul sufletelor noastre, să rînduiască păstori și preoți cît mai buni Bisericii Sale, iar nouă să ne dea mai multă credință și fapte bune spre dobîndirea cereștilor bunătăți. Amin.