Funcționarului K.P., despre cunoașterea lui Hristos
(Scrisoarea a 218-a)

V-ați bucurat mult că fiul dvs a terminat școli înalte în străinătate, a luat diploma cu distincție ca cel dintâi dintre cei dintâi. Numai că acum ați simțit împreună cu soția o mică durere, ca de la împunsătura unui ac, când el, fiul dvs, învățat și preaînvățat, a râs cu josnicie de ziua slavei dvs. N-a zis nimic, atât doar că a râs când dvs aprindeați lumânarea de slavă, a ieșit din casă și s-a întors numai după slavă. Împreună cu soția ați văzut totul și ați simțit o durere în inimă. N-a zis nimic, atât doar că a râs- dar acel râs al lui v-a descoperit pustietatea din inima fiului dvs. Și de atunci vi se descoperă din ce în ce mai mult faptul că sufletul lui nu are centru duhovnicesc și ax moral. Și vă temeți să-i vorbiți despre acest lucru, fiindcă simțiți că vă disprețuiește întrucâtva și respinge toate regulile dvs de viață și de purtare. De aceea, doriți să îi scriu eu.
Iată, răspund dorintei dvs și îi scriu:
Tinere, îngăduie-mi să-ți povestesc ceva.
Doi buni prieteni s-au despărțit și au mers să trăiască în doua orașe deosebite și îndepărtate. După mult timp s-au întâlnit din nou. Dar unul dintre ei nu vroia nicidecum să creadă spusele prietenului sau, ci a început să își rostească plin de îngâmfare părerea. Și asupra celuilalt oraș, în care nu fusese niciodată. Firește că aceasta l-a îndurerat până în adâncul sufletului pe prietenul lui și acesta a tăcut.
La fel cu tine și cu părinții tăi. Tu ai trăit într-un oarecare Oraș al Cunoașterii, iar ei în Orașul Bunătății. Acum tu le povestești ceea ce ai trăit în Orașul Cunoașterii, iar ei te ascultă și cred spuselor tale- dar când povestesc ei ceea ce au trăit în Orașul Bunătății, tu râzi cu dispreț și îi învinuiești de minciună. Oare științific este să faci așa- să ții experiența ta drept adevăr, iar pe a celorlalți drept minciună?
Bună este cunoașterea ta, însă bunătatea este mai bună decât cunoașterea.
Părinții tăi au ceea ce este mai bun. De la străini ai învățat cunoașterea, acum învață de la părinți bunătatea. Îmbină cunoașterea cu bunătatea, însă în așa fel ca bunătatea să domnească asupra cunoașterii și să îndrume cunoașterea.

Mai presus de orice cunoaștere tehnică stă, la o mult mai înaltă treaptă de însemnătate, cunoașterea învățăturii lui Hristos, în care este cea mai înaltă bunătate, care se cheamă dragoste, și cea mai înaltă cunoaștere, care se cheamă înțelepciune.

Iată ce spune apostolul:
Toate le socotesc a fi pagubă față de covârșirea cunoștinței lui Hristos Iisus, Domnului meu. (Filip 3,8)

Cu cât este mai mare cunoașterea lumească, dacă îi lipsește această sfântă cunoaștere, paguba este cu atât mai mare. Și cu cât este mai mare bogăția pământească, dacă îi lipsește această bogăție cerească, iarăși paguba este cu atât mai mare.
Fiindcă numai Hristos poate să îl păzească pe marele cunoscător de reaua întrebuințare a cunoașterii și pe marele bogătaș de reaua întrebuințare a bogăției.
Adu-ți aminte de celebrul savant care a spus:
“Toată cunoașterea mea este față de neștiința mea ca o picatură de mare față de ocean”, și fii și tu modest.
Și sărută mâna părinților, ca “să-ți fie ție bine și să trăiești mult pe pământ”.