Am decis, undeva în trecutul meu, să mă înlocuiesc definitoriu. Să îmi schimb viața, să mă lepăd de trecut la botezul noului eu, de tot ceea ce mă definea.
Am apelat la psihanaliști recunoscuți (Adler, Jung, Freud, Heideger, Kant și mulți alții - nu știu de ce m-am oprit numai la școala filosofică germană), pentru a-mi asigura resetarea cerebrală completă și nașterea unei rețele neuronale semiotice. Genială. Grobiană, în fața necunoscutului. Era ca și cum învățam din nou să merg. Mi-am dovedit a fi ratat esențialul vieții. Mi-am revelat mie, negația absolută a trăirilor. M-am oprit asupra refuzurilor mele, temerilor mele, eșecurilor mele, anulând orice incantație a pozitivismului și altruismului descendent neamului meu. Câtă slăbiciune am dovedit artelor, frumosului, iubirii nu-mi șterge păcatul mândriei. Acceptul declasării și alinierea în anonimat, mă sufocă.
Și cu toată absurditatea utopiei "geniului" meu, în cazul excepțional al unei reușite mai există ceva de clasat: mutilarea subconștientului sau rezilierea contractului dintre sufletul meu și rațiunile lui. În furia disprețului etalat de un eu în plin proces de "maturizare", sufletul meu a ajuns hrana hienelor contemporane. Alungat din mine de tenebre și generoase idei de expansiune și imperialism - în marile teritorii umane - am asistat impasibil la ospățul priveghiului erosului meu. Cu pretenții de mesean, râdeau și bârfeau laolaltă, onorabila cohortă a intrușilor și voyeurilor prin destinul meu. Se serveau numai aperitive, încălzite ușor la focul iubirilor mele. Se savura vinul stors din viețile crescute în cavernele suferințelor mele.
Exilat din istoria mea, fără putință de revenire, proscris într-un mâine care nu-mi aparține, amnezic în trecut și prezent, gândesc la un tine, alungat din mine. Dacă mă vei găsi rătăcind, te rog ... Adoptă-mă! Iubesc și dăruiesc necondiționat.

novembrie, 2005