Se cuibărește satul între munți,
Ca niște berze casele pe vale
Cu ciocuri rosii și pene negre, albe
Pecete sfânta cruce-având pe frunți.

E noapte și-i târziu.Þăranul nostru doarme,
În somn el simte mângâierea spicelor de grâu
În unduiri ca valuri de pârâu,
De rodu-o fi bogat, va fi ferit de foame.

Cu pielea arsă , mâinile zdrelite
Cu umerii ca munții, din coasă și secure
Prin trudă cată vieții să ii fure
Pentru ai săi doar zile liniștite.

Ce liniște.Ce bine îi dorm pruncii
Alături i-e muierea ca o floare
O strânge-n brațe ca pe-un boț de soare
De-atâta foc mocnit se scutură și munții.

Ca ieri codană și prin el femeie,
Ograda lui bogată-i azi în prunci,
Căci ascultând de sfintele porunci
Ei lasă-n urmă lor de viață iar scânteie.

Trezită-n miez de noapte ca încingând cuptorul
Să-nceapă ziua mirosind a pâine
Deși mijește-a zori în pat ar mai rămâne
De-al ei bărbat neostoit mereu i-e dorul .


E somnul greu dar dragostea-i vicleană
Și-n patul cald stârnind in el fiorul
În suflet îi trezește de dulce-amor iar dorul
Și vezi cum se desprinde geana dupa geană

Și gurile devin nepotolite
Și mângâieri de-acuma curg pârâu,
Se scurg în taină clipe fericite
Cand dragoste există a le stârni nu-i greu.

Clipe se scurg în dragoste arzândă
Se intețește focul în cuptoare
Și flăcări prind să urce, sâ coboare
Cu ochi flămânzi stau zorile la pândă.


Cuprinse de invidii, spun vorbe de ocară
Și vorbele nedrepte din gură curg pârâu,
De gândul lor pizmaș ce-l răspândiră-n țară
Se scutura de râs chiar bobul mic de grâu.