Era o zi frumoasa de iarna la tara. Afara ninge exact asa cum imi place mie, rar si cu fulgi mari. Eu sunt in casa singura uitandu-ma pe un vechi album cu fotografii. Nu stiu unde sunt bunicii mei.
Ma uit la fotografii. Dau o pagina mai departe si mi se pare ca dintr-o fotografie cu marginile ingalbenite iese ceva care se indeparteaza. Curiozitatea ma face sa urmez acesta vedenie. Recunosc aceea naluca ca fiind o fetita frumoasa cu parul balai atat de lung si cu niste ochi caprui mari si luminosi. De-abia acum observ ca am iesit afara din casa. Afara, in gradina, o regasesc pe fetita, asteptandu-ma cu un zambet ciudat pe buze. Cand ajung in dreptul ei ma prinde de mana. Un fior ciudat ma cuprinde. Fetita ma trage de mana si ma strange cu putere. Simt ca vrea sa-mi spuna ceva; incerc sa-i spuna ce poate sa aiba incredere in mine, ca eu o voi intelege. Dar, ea pleaca si se contopeste cu fulgii de zapada. Simt o strangere de inima. De ce a plecat oare ?
Dar, eu ma afund si mai mult in amintiri. Acum ma aflu intr-o gradina ceva mai mare, cu multe alei, verdeata, sere, parauri si podulete, Toate acestea le cuprind dintr-o privire. In adolescenta, vad un mic turn de piatra. Ceva ma cheama acolo asa ca urc scarile in spirala ale turnului. Sus, de tot la capatul scarilor, mai vad pe cineva, o adolescenta bruneta cu aceeasi ochi caprui care se pierd in contemplarea peisajului ce sta la picioarele noastre. Intr-adevar, e un loc mirific de o frumusete care ne copleseste pe amandoua. Adolescenta isi intoarce capul spre mine si zambeste, apoi se indeparteaza si dispare.
Simt cum cad intr-o prapastie, dar eu ma regasesc pe un balcon invadat de tufe de trandafiri. Si iarari o zaresc pe acea tanara ciudata. Dintr-odata vad aparand din neant un baiat fermecator. Din alta camera se aude o melodie cantata la pian. Dar fata ramane surda la chemarea pinului, fiind subjugata de privirea tanarului. El rupe cu degetele un boboc de trandafir alb. La atingerea lui, petalele florii incep sa se deschida larg, colorandu-se, in acelasi timp, intr-un albastru inchis. Tanarul daruieste trandafirul fetei. Vreau si eu sa ating trandafirul si ma indrept spre adolescenta. Dar, ma impiedic de ceva. E vorba despre un iepuras alb, micut si atat de fragil cu niste ochi rosii colorati intens. Il iau in palme si ma joc cu el, uitand de trandafir, dar el ma zgarie si atunci il las pe jos. Intretimp, tanara soarbe cu nesat parfumul florii. Iar baiatul … a disparut. Fata lesina sub ochii mei, lasand trandafirul sa-i cada din maini, dupa care pare sa lunece prin podea. Iepurasul trece pe langa trandafir. Labuta atinge un spin, singurul spin al florii, care se rupe. Blana animalului se face neagra si iepurasul dispare. Eu nu am timp sa inteleg nimic pentru ca trebuie sa mai vad ceva …
Sunt pe o strada lunga si e intuneric. Undeva, inaintea mea, o recunosc pe aceeasi tanara, de data aceasta trista cu privirea innegurata. As vrea sa-i pot spune ca totul va fi bine ca s-o linistesc, dar ceva din fiinta ei ma indeparteaza.
Totul se petrece foarte incet. Trece un grup de baieti din directia opusa. Privirea mea se indreapta asupra unuia dintre ei. Baiatul simte intensitatea privirii si isi intoarce capul, dar nu spre mine, ci spre adolescenta. Ochii ei mari, caprui si luminosi, dezvaluie atata dragoste si tandrete, dar el are un zambet batjocoritor pe buze. Inima mi se rupe de duree. Si tanara simte acelasi lucru. Pentru ca el sa nu-i vada lacrimile isi intoarce capul si grabeste pasul. Baiatul rade cu prietenii lui, de mine sau de ea ? Ma doare rasul lui foarte tare si as vrea sa-i spun sa inceteze. Tanara ajunge in fata unei case si se opreste, se uita dupa acelasi baiat cu o nesfarsita tristete. El nu se mai vede demult dar ea priveste in continuarre in departare. Nici eu nu pot sa merg mai departe. Tanara ii trimite un sarut, se mai uita inca odata dupa el, se resemneaza si intra in casa. Cat despre mine, simt o sfarseala cumplita, puterile ma parasesc. As vrea sa-i pot spune adolecentei ce simt. Stiu ca ea m-ar intelege, dar a plecat. Totusi, simt ochii ei mari caprui si luminosi indreptati supra mea. Ma linistesc, strabat adancurile sufletului meu si ma trezesc.
A fost doar un vis. Am dormit in timp ce ma gandeam la amintirile mele. Mana mi s-a oprit pe o fotografie in care aveam doar patru ani. De aici a inceput totul. Dar, acum totul s-a terminat; eu m-am schimbat. Dar, caut in continuare ‘‘… apa/ din care curcubeul/ isi bea frumusetile si nefiinta.’’ (Lucian Blaga – “Autoportret”)


7 aprilie 2002