Iarasi mi-au plecat gandurile si m-au lasat descoperita spre soare. Imi las mainile sa curga si sa se insire singure pe tastatura fara sa aiba o conectie vizibila nici cu mintea nici cu inima. Astazi vreau sa scriu despre nimic. Sa nu te superi. De obicei imi place sa scriu cu sens. Astazi vreau sa scriu ... aiurea. Tie.

Ma doare marea. Douazeci de ani din viata mea muntele, padurea si florile din ea au fost... au fost EU. Niciodata apa. Niciodata valurile. Niciodata necuprinsul acela albastru care se confunda cu cerul la fiecare pereche de ochi. Niciodata erotismul penetrarilor de albastru.

Acum... acum m-am sucit. Acum iubesc marea. Si mi se pare copilaresc si sfasietor de ridicol sa iubesc marea din cauza cuiva... Pentru ca iubesc marea si infinitul ei de cand malul ei a facut un val sa se-nalte in mine si sa urle din fiinta mea precum lupii la luna...

Ce animale ciudate sunt lupii... Haituiesc sau sunt haituiti. Mereu. Cam ca si oamenii. Eu acum sunt haituita de amintiri. Ce stupid! Care bulbucilas-sfonsac amintiri?!
Sunt cuprinsa de un sentiment straniu... straniu pentru ca nu il cunosc.. E altfel... Altfel decat orice-am simtit pana acum. Cel putin din ceea ce-mi aduc aminte.

Nu mi-e frica. Mi-e... mi-e mirare. Ce se intampla cu mine?
Iti multumesc ca esti langa mine! Din suflet iti multumesc. Ai grija de mine, te rog, pentru ca in noaptea asta am definita senzatie ca ma rup. Sau ca ma sparg, ca un val prea alb din oceanul prea albastru ce se prelinge cu suras si intelegere la picioarelor celor doi indragostiti care stau strans imbratisati in tacere si viseaza inspre inimi si stele si se saruta sau se impaturesc cu buzele si cu sufletul...

Hai sa cantam! Vrei? Hai sa cantam impreuna. Si sa radem. Sa radem din noi de noi pentru ca traim si pentru ca prea des traim uitand ca traim, si prea des ne aducem aminte ca traim cand ne e asa de greu sa traim... Hai sa cantam! Dar eu stiu numai cantece de munte... Si acum vreau sa cant un cantec de mare.

Si mai vreau si eu sa cunosc subiectul verbului ploua. Pentru ca iubesc ploaia. Ti-am spus vreodata cat de mult iubesc ploaia?

Iubesc atat de multe lucruri neinsemnate pentru lumea care a uitat sa traiasca...

Iubesc un sat in care uneori noaptea jucam la lumina unui felinar ceea ce in folclorul suburban se numeste 'badminton'...

Iubesc un mic oras de provincie in care uneori noaptea stateam intre ramuri si asfalt si cantam si fumam si beam si radeam si traiam si stiam ca traiesc...

Iubesc o casa micuta de la tara din care tasneam ca glontele uneori ca sa dansez un pic in ploaie...

Iubesc un lac care nu cred sa aiba apa mai adanca de un metru jumate, un lac dintr-un parc cochet din Bucuresti, pe care mergeam cu barca in ultimele clase de generala cu toata gasca de altadata...

Iubesc un bar afumat si in care deseori pute, bar acum parca mai paraginit ca niciodata, in care mergeam zi de zi cu o mare fidelitate in ultimii ani de liceu cu toata gasca de astadata...

Iubesc un munte si tumultul de amintiri care il aduce cu el, amintiri de dragoste si de prietenie, amintiri de ani si ani... si ani...

Iubesc verdele firului de iarba, albul fulgului de zapada si serenitatea picaturii de ploaie. Iubesc cum toate astea ma fac sa ma simt.

Iubesc camera care m-a gazduit 19 ani din viata, camera care m-a ascuns de lume cand ma speram departe, camera care a vibrat cu mine cand ma stiam fericita, camera care m-a ascultat supusa in cele mai tragice momente, camera care m-a primit in secret cu un baiat in ea cand toata lumea ma credea singura, camera care in fiecare milimetru patrat inseamna EU.

Iubesc inca o camera si mirosul din ea... camera care nu e a mea si nici macar in Bucuresti nu-i... Camera din casa din care-ti ziceam mai devreme ca tasneam uneori...

Iubesc eternitatea si necuprinsul. La fel de mult cat iubesc secunda si firul de nisip.

Iubesc sa sarut si sa fiu sarutata, sa mangai si sa fiu mangaiata, sa ascult si sa fiu ascultata... Iubesc sa iubesc! Si iubesc la nebunie ca cei pe care ii iubesc sa ma iubeasca.

Iubesc prietenia si o consider una dintre cele mai intense forme de iubire.

Iubesc sunetul chitarii in varful de munte. Iubesc focul de tabara, alcoolul si fumul ce infasoara padurea, iubesc stelele noptilor de vara si fericirea iluzorie a unui cantec, iubesc paturile murdare si tari de cabana, iubesc oboseala urcusului de munte si injuraturile de rigoare, iubesc senzatia de cucerire primitiva pe care o incerc cand ma simt deasupra norilor peste munte...

Iubesc amintirile... si le invoc si le slefuiesc uneori, si le iau cu mine pe oriunde merg si nu las pe nimeni sa le murdareasca. Ele sunt eu intr-o alta mine.

Iubesc viitorul. Chiar daca ma chinuie uneori, ca acum sau astazi de exemplu.

Iubesc tacerile cand trebuie tacute si vorbele cand trebuie vorbite. Iubesc dragostea pentru ca trebuie simtita. Iubesc sentimentele pentru ca singure te invata ce e iubirea. Si iubesc viata pentru ca cel mai bun lucru pe care pot sa-l fac acum e sa traiesc.

Iubesc oamenii...