agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-01-28 | [This text should be read in romana] |
O sa dorm eu candva ... dar acum nu pot! Cateodata somnul chiar este o pierdere de timp, si asta este pentru mine acum ... asa ca vreau sa scriu, sa-mi astern in cuvinte urletul, incordarea si revolta... sa-mi strig instinctele de fiara, iubirea - de unde! e doar atractie animala, sete de sange, foame pentru carnea ta, cand tanjesc pentru sufletul tau, si mi-as umple de nenumarate ori potirul din el, sa-mi hranesc dorinta mocnita, dorinta unui animal, ascunsa adanc sub straturi de praf cazut la fiecare generatie.
Dar nu pot sa scriu, as vrea sa-ti scriu tie, sau tie ... sa scriu si pentru oricine altcineva ... nu pot sa scriu, si simt ca este un lucru terific! - vrei sa vorbesti si nu poti deschide gura, vrei sa scrii si nu poti sa-ti asterni cuvintele, si te surprinzi singur legandu-te la maini, te vezi cum iti arunci tie bariere si in stanga si in dreapta - esti un vizitiu crud pentru viata ta, te biciuiesti pana la sange si iti permiti sa privesti doar inainte ... e o inchisoare - inchisoarea propriului trup, inchisoarea pe care ti-o construiesti singur. Si ce daca acum tu nu intelegi nimic, nu ma intereseaza ca ma vei crede un nebun, putin imi pasa daca iti provoc dezgust, sau daca ceea ce scriu te revolta - conteaza ca eu imi pilesc incet si sigur o zabrea de la fereastra, ranjind sinistru spre lumea de afara... o sa scriu pentru toti si pentru oricine, de la un suflet chinuit pentru toate. Ma simt ca pe o insula mica, o bucata minuscula de pamant, intr-un abis manjit in culori sterse, atat de mica este portiunea mea de sprijin, incat imi incap doar talpile pe ea, si cu greu reusesc sa imi tin echilibrul ... in jur este vidul, iar jos ma asteapta iadul, orice pas inseamna o cadere in neant, spre o eternitate de liniste totala - si acum nu am unde sa-mi misc piciorul, nu se gaseste o simpla fasie de pamant, un punct de sprijin sa ma misc de-aici. Degeaba imi doresc sa imi misc picioarele liber, poate sa alerg, sa ma culc pe spate pe un petec de iarba, sa ma rostogolesc pe frunze uscate in padure, in jur nu ma asteapta decat pericol, in orice directie ... si-atunci imi vine sa explodez, sa rup panza pe care suntem pictati toti, sa tai sforile ce ne tin in aer, pe mine cu insula mea, perdeaua de negura din jur si petele de libertare care par doar un miraj periculos ce ma poate duce la pierzanie. M-as azvarli ca o fiara asupra realitatii, realitatea mea, realitatea voastra, vreau sa rup fasii din decor, sa fac pamantul sa vibreze in timp ce eu innebunit imi tai cale prin adancuri, printre oase, printre resturi ale altor vremuri, farame de alte vieti pierdute, si vreau sa trec ca un glontz, arzator si fara de piedica, prin chiar carnea geei, sa-i fur pensula creatorului, s-amestec culorile toate-n jur, s-aduc groaza, sa ma numesc moartea, iar lumea sa fie terenul meu de joaca. Sa-l intreb pe artist de ce a facut un tablou atat de trist, si de ce a trebuit sa foloseasca gri si negru? Liber sa ma arunc in lumea asta, ca un leu asupra unei turme de oi, fara parere de rau si cu ochii rosii injectati de foame, sa rup pamantul pe care pasiti in fiecare zi, sa fac canioane de netrecut cu o miscare a mainii, sa trag brazde adanci prin care sa curga sange. Sa ard in foc tot ce e sumbru, sa spal culorile sterse in apa si-n lumina si peste tot sa ramana o orbitoare plasa de diamante. Va veti trezi, va veti freca la ochi si nu o sa credeti ce vedeti. Vreau sa rup in bucati pe cei ce sunt deja morti inauntru, si sa pictez cu sangele lor covoare pentru vii. Feroce si fara de mila v-as secera pe voi cei fara de viata, mi-as scufunda ghearele in carnea voastra, as macina-o in maini si apoi v-as spulbera-o in vant! As fugi cu pasi siguri, cu pasi ce nu pot fi opriti ... sa trec prin ziduri, zidul casei tale, ziduri de inchisoare, prin muntzi, prin fier, prin aur si prin lemn, sa simt piatra cum imi zgarie pielea, sa simt metalul cum mi se topeste pe piele cand trupul meu il strabate... vreau sa va sparg tuturor aceste ziduri de inchisoare, sa va arat ce inseamna lumea de afara, sa va ridic in cer, chiar sub nori si sa va zic: aceasta-i lumea voastra, priviti ce ati pierdut pana acum, si apoi sa va arunc in pleava nefiintei. V-as picta pe toti din nou, din pasta resturilor voastre, dupa ce v-as trece prin sita gandurilor mele ... sa-mi lasati in ea durerile, temerile, tristetea si ura, sa strang tot veninul din voi si sa-l simt curgandu-mi in vene, dar sa-l simt doar in mine si nu afara. Si apoi voi putea dormi... |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy