Încerc întotdeauna sa surprind contradictiile lumii, am crezut mereu ca viata este acolo unde orice afirmatie se neaga prin ea însasi, in care orice împotrivire înseamna, in fapt, o mare contopire. Aceasta este viata precis: un perpetuum mobile facut din iubirea si ura ta pentru tine însuti, din afirmarea si negarea ta ca fiinta umblatoare totodata...din diminetile de primavara in care descoperi ca viata poate fi luata peste picior, poate fi chiar iubita si in care minimul semn de iubire fata de tine însuti este sa încerci sa duci la bun sfirsit tot ce nu ai facut pina atunci, sa scapi de toate regretele si remuscarile, diminetile in care accepti frumusetea din tine si in acelasi moment iti dai seama de inutilitatea unei astfel de dimineti, zile, rezolvari a regretelor, de zadarnicia si superficialitatea zambetului care ti se latise pe fata la vederea lumii si, totdeodata, viata înseamna zilele in care totul pare opac in fata ta, in care iti doresti sa nu fi trait, in care încerci sa treci prin lume nevazut sau dimpotriva urlandu-ti cu toti plamânii durerea si neputinta in fata nimicniciei si prostiei vietii dar surprins cu corpul întins ca o coarda de carne moarta si inghetata strigandu-si ultima nota acuta in mijlocul multimii, urcind o scara rulanta de la metrou sau in intimitatea agorafobica a unui lift, cu mainile ridicate a neputinta si cu pieptul inghetat de geamatul ultim in mijlocul unor chipuri îngrozite, ale prietenilor, colegilor, fiintei iubite ... atunci realizezi frumusetea deplina a vietii si plinatatea iubirii din tine si razele tale de lumina laptoasa te inunda, iti inunda creierul si limba iti e cuprinsa de focul viu al vorbelor de iubire si mierea ti se scurge siroaie pe la colturile gurii pe barbie si picura pe podeaua nichelata a liftului ... stropindu-i pe cei alaturi de tine, asemeni tie... Aceasta este viata, precis...

Si am încercat întotdeauna sa arat lucrul asta cu vorbele mele puse in felul meu propriu, ciudat cateodata, pretios, sofisticat, imbicsit pina la urma… infatuat pina la culme pe tema plinatatii sufletului meu am încercat sa te iau deoparte si sa iti pun in mijlocul cutiei toracice, sub coaste, un detonator al vietii asa cum o simt eu, perplexa si frumoasa in simplitatea ei conceptuala dar plina de esente puternice, imbatatoare, innecacioase uneori... care sa faca implozie atunci când se va fi împlinit sorocul... Mie mi s-a intimplat acum ceva vreme... si un timp nu am stiut ce sa fac cu bucatile din mine care se imprastiasera pe toata strada si pe care pietonii le loveau cu piciorul...