Ai încercat să mă birui, frângându-mi sufletul!

Aripile grele ale amintirilor se zbat sub privirea cuvintelor rotunde.


Ochii îți sunt zdruncinați sub pleoape, imaginile te fascinează la vederea acestui petic de suflet! Degeaba îți cauți cuvintele le-am pecetluit în inima mea. Degeaba cauți acea scânteie ce aprinsese focul iubirii. Poate ți-ar fi dulce căutarea clipelor de spumă, a viselor în lumina lăcrimândă a genelor. Ai încercat să-mi vinzi vise, vise ce căpătau culoare și sens.


Tu , te-ai lăsat purtat de valul vieții, ți-a fost frică să trăiești, să simți. Toate vin atunci când nu te aștepți. Minunea vieții e doar atunci când vom lăsa să se întâmple imprevizibilul. Oricât ai vrea să afli despre mine nu vei putea. Sunt undeva la capătul universului. Vei găsi poate, acea mângâiere lăsată pentru tine undeva în eternitate. Și îmi vei zice să nu plâng ca stelele clipind înăuntrul clipei și vei zice să renasc, nu se mai poate... O frunză, două ... s-au oprit să moară pe tâmpla mea... Nici cu parfum viclean de crin nu mă poți ademeni să-mi îmbeți simțurile și să-mi furi visele și clipele.


Am trăit , dar pe jumătate fără un anume cineva, când era atât de simplu să trăiesc deplin.

Suflet drag te-ai rătăcit în noapte căutând partea nevăzută a cuvintelor, undeva în căutarea orgoliului mort, iar dacă vei privi în urmă îți vei auzi inima spunându-ți: ce-ai făcut cu minunile zilei?

Mă vei căuta mereu de pe creasta valului învolburat pe mine, cea care nu mai exist, tu cel care te-ai strecurat ca o boare, licărind în inima mea.


Norii denși de dragoste se vor rostogoli precum bulgării de zăpadă, vei cădea zile în șir pradă nostalgiei...

Parcă... ne-am iubit, iar acum nu mai există nici măcar un... sentiment. Cui vei spune acum gândurile tale, frământările, cu cine te vei sfătui, cine va mai rezona la cuvintele tale? Frânturi de căderi și înălțări...


Ai visat singur!
Visele mele ale tale erau, dar tu incercai să te ridici dincolo de stele, iar eu abia reușeam să-ți mângâi cu gândul, doar inima... Sunt bucurii și frumuseți la care nu ai acces decât o singură dată, dar dacă îți ignori propriile dorințe, atunci frumusețea percepută de ochiul interior nu se mai poate deschide... și totuși, există speranță! Ea apare atunci,când simți că nu mai e nimic pentru care să lupți...


Mă afund în visele așternute pe hârtie și nu vreau să îmi răpesc și ultima picătură de visare. Iubesc cuvintele așternute aici, ele vor naște eternitatea. E un triumf amestecat cu dorința de a ascunde comoara de alte priviri. Important e că putem naviga în vasele inimii noastre dar și ale celor dragi...

Te-ai crezut un navigator iscusit al inimii mele, dar la prima furtună ai abandonat...

Sau nu ai reușit să-ți găsești destinația...